Stomatologii, surprinși de anunțul ministrului Sănătății privind noul program AP‑STOMA, fără nicio consultare

acum 1 ora 11

Potrivit CMSR, programul AP‑STOMA ar trebui să fie un instrument real de sprijin pentru pacienții din categorii defavorizate, construit pe acces echitabil, transparență și implicarea profesioniștilor din domeniu. În forma actuală, însă, există riscul ca implementarea într-un număr foarte redus de unități medicale să creeze dezechilibre în sistem și să genereze percepția unei direcționări netransparente a fondurilor publice.

Organizația subliniază că ordinul trebuie să garanteze acces real la tratamente stomatologice complexe, inclusiv la proceduri ce necesită infrastructură ATI, în condițiile în care multe cabinete nu dispun de astfel de resurse.

CMSR a început deja evaluarea impactului noilor prevederi, iar concluziile vor fi transmise Ministerului Sănătății în cadrul procesului de transparență decizională. Rezultatul analizei va fi făcut public, „din respect pentru pacienți și pentru corpul profesional al medicilor stomatologi”, precizează instituția.

Sursa: https://www.realitatea.net/stiri/actual/stomatologii-surprinsi-de-anuntul-ministrului-sanatatii-privind-noul-program-apstoma-fara-nicio-consultare_69539aa3a616d9143076e7f2
Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.