Într-un interviu acordat jurnalistului Ion Cristoiu la finalul lunii ianuarie 2025, fostul candidat la funcția de președinte, Călin Georgescu, a declarat că „Ucraina este un stat inventat”, care ar trebui împărțit între Ungaria, Polonia, România și Rusia.
Pe de altă parte, în Strategia Națională de Dezvoltare Durabilă aprobată în 2008, care viza un orizont de timp până în 2030 și care a fost elaborată sub coordonarea lui Călin Georgescu, România se angaja să susțină „aspirațiile europene și euroatlantice” ale Ucrainei.
Strategie realizată în timpul Guvernului Radu Vasile
Aspirantă la statutul de membră a Uniunii Europene, România a fost obligată în 1999 să întocmească și să aprobe o Strategie Națională de Dezvoltare Durabilă.
Sub sloganul „Să realizăm mai mult cu mai puține resurse”, Strategia de Dezvoltare Durabilă din 1999 a fost realizată de guvernul condus de Radu Vasile în parteneriat cu Programul Națiunilor Un...