Străzi inundate cu 5 metri de spumă pentru stingerea incendiilor, în Germania. Operațiunile de salvare au durat 3 ore | VIDEO

acum 1 an 94

Timp de mai bine de 3 ore, forțele speciale ale pompierilor s-au chinuit să curețe drumurile din Henstedt-Ulzburg, landul Schleswig-Holstein, de cantitățile uriașe de spumă scurse dintr-un sistem de stingere a incendiilor defect. În masa albă înaltă și de 5 metri au rămas blocate 2 camioane și mai multe mașini mici, relatează Schleswig-Holsteinischer Zeitung și Norddeutscher Rundfunk.


La prima vedere pare a fi un peisaj tipic de iarnă, însă nu a fost vorba de așa ceva. Conform constatărilor poliției, o cantitate uriașă de spumă s-a scurs joi, 7 decembrie, în timpul lucrărilor de întreținere la sistemul de stingere a incendiilor de la o companiei locală. A inundat mai întâi sediul firmei, apoi a trecut prin poartă și „a umplut” străzile din apropiere.


Potrivit lui Jens Zeidler, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Poliție Bad Segeberg, spuma s-a ridicat și la o înălțime de 5 metri.


2 camioane și mai multe mașini rămas blocate în imensa masă albă, până când salvatorii au reușit să elibereze drumul.


10 autovehicule de pompieri și mai multe ambulanțe au fost dislocate la fața locului. Salvatorii au luptat 3 ore ca să înlăture spuma.


La sfârșitul operațiunii, acesta avea încă 30-40 de centimetri înălțime, după cum a declarat un purtător de cuvânt al departamentului de pompieri Henstedt-Ulzburg.


Încă nu este clar ce consecințe va avea incidentul asupra mediului. Firma afectată, al cărei sistem de stingere a declanșat operațiunea, trebuie acum să angajeze o companie specializată pentru a îndepărta spuma rămasă dacă aceasta nu se descompune singură.


Nimeni nu a fost rănit în urma incidentului.








Foto: capturi video SHZ.de


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/strazi-inundate-cu-5-metri-de-spuma-pentru-stingerea-incendiilor-henstedt-ulzburg-4742903

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.