Statele Unite şi-au evacuat personalul neesenţial de la ambasada din Bagdad şi de la consulatul din Erbil, a anunţat Departamentul de Stat, în contextul unei creşteri a tensiunilor în regiune, relatează AFP, potrivit News.ro.
Ordinul de avacuare a fost dat vineri, însă a fost anunţat duminică, într-un comunicat, şi a fost dat din cauza unor „ameninţări tot mai mari la adresa securităţii personalului şi intereselor Statelor Unite”, potrivit Departamentului de Stat.
El priveşte „membrii eligibili al famililiilor (angajaţilor) şi angajaţii neesenţiali” ai misiunii diplomatice americane în Irak.
Departamentul îşi reiterează în comunicat - o actualizare a sfaturilor şi avertimentelor de călătorie - cererea ca americanii să nu se ducă în acestă ţară „din cauza terorismului, răpirilor, conflictelor armate, revoltelor şi capacităţii limitate a misiunii din Irak de a acorda asistenţă cetăţenilor americani”.
Mai multe atacuri au vizat în ultimele zile baze militare în care se află trupe americane în Irak, o ţară în care facţiuni armate apropiate Iranului ameninţă interese americane, din cauza susţinerii Israelului de către Statele Unite.
Israelul a fost ţinta unui atac sângeros fără precedent al Hamas, la 7 octombrie, urmat de un război în Fâşia Gaza.