SUA nu doresc un război cu Yemenul, anunță Casa Albă, dezvăluind ceea ce l-a determinat pe Biden să aprobe atacurile asupra rebelilor houthi

acum 9 luni 63

Statele Unite nu doresc un război cu Yemenul, dar nu vor ezita să ia măsuri suplimentare, a transmis vineri, 12 ianuarie, Casa Albă, adăugând că președintele Joe Biden a aprobat recentele bombardamentele americane ca răspuns la un atac cu drone desfășurat marți în Marea Roșie de către rebelii houthi, informează Reuters.


"Nu suntem interesați (…) de un război cu Yemenul. Nu suntem interesați de un conflict de niciun fel aici", le-a spus purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al Casei Albe, John Kirby, reporterilor aflați în aeronava Air Force One.


"Tot ceea ce a făcut președintele (Biden) a fost încercarea de a preveni orice escaladare a conflictului, inclusiv loviturile de aseară", a precizat Kirby.


Forțele americane și britanice au lansat în cursul nopții de joi spre vineri bombardamente aeriene în Yemen, ca ripostă la adresa grupării houthi, susținută de Iran, pentru atacurile sale asupra navelor maritime din Marea Roșie.


Kirby a declarat că Biden a aprobat loviturile după un atac al Houthi de marți. Forțele navale americane și britanice au respins acel atac, doborând drone și rachete lansate de milițiile yemenite houthi spre sudul Mării Roșii.


Biden "a fost ținut la curent cu desfășurarea acelui atac. A durat ceva timp. Când a fost informat că a fost respins cu precizie și eficiență, și-a convocat echipa de securitate națională - acest lucru s-a întâmplat marți după-amiază -, i s-au prezentat opțiunile de răspuns și a aprobat acele opțiuni, la acel moment", a detaliat Kirby.


Reprezentantul Casei Albe a adăugat că atacul houthi de marți a avut loc imediat după ce SUA au emis "ceea ce poate fi înțeles doar ca un ultim avertisment pentru rebelii houthi. Aceștia au încălcat acest lucru în mod evident în atacul lor de marți și așa s-a ajuns la aceste bombardamente" americane și britanice.


O "evaluare a daunelor", cu privire la cât de mult au fost afectate capacitățile milițiilor houthi în urma bombardamentelor, este în derulare, a mai spus Kirby, iar Casa Albă este sigură că Biden și-a exercitat atribuțiile legale atunci când a ordonat atacurile.


Consiliul de Securitate al ONU a adoptat miercuri o rezoluţie care cere încetarea "imediată" a atacurilor rebelilor houthi asupra navelor comerciale în Marea Roşie, menţionând de asemenea dreptul statelor membre de a apăra navele în faţa acestor atacuri. Rusia s-a abţinut la votul asupra acestei rezoluţii, notează Agerpres.


Foto: Hepta.ro


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/sua-nu-doresc-un-razboi-cu-yemenul-anunta-casa-alba-dezvaluind-ceea-ce-l-a-determinat-pe-biden-sa-aprobe-atacurile-asupra-rebelilor-houthi-4773781

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.