Universitatea Craiova a învins-o pe Dinamo București la limită în ultimul meci al campionatului intern de fotbal și i-a suflat lui ”U” Cluj locul al treilea.
După remiza neașteptată de la Cluj-Napoca în meciul disputat tot sâmbătă, gazdele aveau nevoie de victorie pentru a urca pe trei, iar Dinamo de un succes pentru a evita ultimul loc în play-out.
Oaspeții au trecut în avantaj la prima acțiune mai periculoasă, când Andrei Mărginean a șutat fără preluare de la marginea careului, mingea a deviat din Oshima, a lovit transversala și a intrat în plasa porții lui Lung.
Craiova a forțat egalarea, dar n-a reușit să fructifice până la pauză ocaziile create, însă în actul secund elevii lui Rădoi și-au ridicat nivelul și au venit și golurile. Aruncat în luptă după accidentarea lui Baiaram, David Barbu a egalat cu o lovitură precisă de cap, iar Alexandru Mitriță a decis duelul după o fază caracteristică în care a înșirat adversarii și l...