S-au jucat primele meciuri din play-off-ul Ligii Naţiunilor, iar Franţa şi Portugalia tremură pentru calificarea în semifinalele competiţiei.
Croaţia putea deschide scorul încă din minutul 8, când a beneficiat de o lovitură de la 11 metri, după un fault al lui Konate în propriul careu, dar Kramaric nu a reuşit să-l învingă pe Maignan, potrivit ProSport.
După un sfert de oră, însă, Budimir a deschis scorul din pasa decisivă a lui Perisic. Acelaşi jucător a realizat dubla în secundele de prelungire ale primei reprize, stabilind şi scorul final.
Alt meci interesant a fost Italia – Germania, la Milano, peninsularii deschizând scorul în minutul 9, prin Tonali. La pauză, selecţionerul echipei vizitatoare, Julian Nagelsmann, l-a trimis în teren pe Tim Kleindienst, iar acesta a restabilit egalitatea în minutul 49.
Kimmich a fost eroul Germaniei, deoarece i-a pasat decisiv şi lui Goretzka, acesta înscriind cu ...