Tânăr de 18 ani, găsit mort într-o caemră de serviciu a restauarentului în care lucra

acum 5 ore 13

Tânărul a fost găsit întins pe pat, in încăperea transformată în garsonieră, iar cei care l-au descoperit au sunat imediat la 112. Echipajele medicale au ajuns rapid la fața locului, însă nu au mai putut face nimic pentru el.

Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat. Deocamdată nu există indicii clare despre cauza morții, iar necropsia urmează să ofere răspunsurile.

Ce spune Poliția

„La data de 11 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița au fost sesizați cu privire la faptul că un tânăr se află în stare de incoștiență, într-un imobil din Bistrița. La locul sesizării, după intervenția echipelor medicale, a fost constatat decesul unui tânăr de 18 ani, din Feldru. Cu privire la cele constatate, polițiștii au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă, urmând documentarea faptei, fiind totodată dispusă necropsia, în vederea determinării cauzei decesului”, au transmis reprezentanții IPJ Bistrița-Năsău...

Sursa: https://www.realitatea.net/stiri/actual/tanar-de-18-ani-gasit-mort-intro-caemra-de-serviciu-a-restauarentului-in-care-lucra_6963b2bbe255541d695f7a78

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.