IPJ Sibiu a anunțat sâmbătă că tânăra de 29 de ani care a provocat joi un accident pe strada Henri Coandă din Sibiu a fost reținută.
„În urma analizelor efectuate pentru stabilirea nivelului alcoolemiei în sânge, s-a stabilit că în momentul producerii accidentului rutier, tânăra avea o îmbibație alcoolică de peste 2,00 g/l alcool în sânge”, susțin polițiștii.
Tânăra a fost reținută pentru 24 de ore și va fi prezentată parchetului în vederea stabilirii unei măsuri preventive.
Cercetările în acest caz continuă în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducerea sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.
Accidentul a avut loc joi.
Din primele cercetări a reieșit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Henri Coandă, tânăra a pierdut controlul asupra direcției și a intrat într-un alt vehicul, condus de un bărbat în vârstă de 45 de ani, care se deplasa pe sensul opus de circulație.
Bărbatul...

acum 1 ora
7























English (US) ·
Romanian (RO) ·