Tradiții și superstiții de Sfânta Filofteia. Ce este interzis să faci pe 7 decembrie

acum 2 saptamani 8
Cine a fost Sfânta Filofteia

Sfânta Muceniță Filofteia își are moaștele la Curtea de Argeș, încă de la sfârșitul secolului al XIV-lea. S-a născut în Târnovo, Bulgaria, provenind dintr-o familie de creștini lucrători ai pământului. Este numită și „aducătoarea de ploi”, iar conform tradiției, ploaia pe care o aducea dădea roade bogate pământului. Deși nu se știe cu exactitate când au fost aduse moaștele sale în România, cert este că totul s-a petrecut în timpul voievodului Radu cel Mare, iar astăzi se află la Curtea de Argeș.

Se spune că într-o toamnă, pe când avea doar 12 ani, Sfânta Filofteia a fost trimisă de către mama ei pentru a-i duce tatălui său mâncare, în câmp. Pe drum, aceasta obișnuia să le ofere copiilor sărmani câteva alimente. De obicei întârzia cu merindele, așa că tatăl ei s-a ascuns într-un desiș și a văzut-o cum dăruia altora, iar furios a aruncat asupra ei o bardă pe care o purta la brâu. Astfel, a tăiat-o la picior, iar corpul ai a cedat.

Ulterior, bărb...

Sursa: https://www.realitatea.net/stiri/lifestyle/traditii-si-superstitii-de-sfanta-filofteia-ce-este-interzis-sa-faci-pe-7-decembrie_6754113e027c864176409784

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.