Trafic de droguri în incinta Penitenciarului Jilava. Doi polițiști, reținuți de DIICOT sub acuzația că vindeau stupefiante deținuților

acum 1 saptamana 8

”Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, în intervalul iulie - octombrie 2025, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, doi dintre inculpați (agenți de poliție de penitenciar) au procurat, de la coinculpații cercetați în cauză, droguri de mare risc pe care apoi le-au introdus în unitatea de penitenciar în care își desfășurau activitatea, în scopul comercializării către persoane aflate în detenție. De asemenea, în aceeași perioadă, au introdus ilicit în spațiul de detenție telefoane mobile pe care le-au predat unor persoane aflate sub măsuri privative de libertate”, anunță DIICOT.

În acest caz au fost efectuate marți 14 percheziții, inclusiv în mai multe spații ale Penitenciarului Jilava, fiind găsite și ridicate peste 40 doze (folii, plicuri, capsule) conținând substanțe pulverulente, seringi hipodermice, înscrisuri, obiecte purtând urme de substanță, sume de bani în lei, precum și alte mijloace de probă.

Miercuri, cei doi polițiști vor fi du...

Sursa: https://www.realitatea.net/stiri/actual/trafic-de-droguri-in-incinta-penitenciarului-jilava-doi-politisti-retinuti-de-diicot-sub-acuzatia-ca-vindeau-stupefiante-detinutilor_69301ade49d7c65be4318ed2

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.