În urma percheziției la domiciliul lui David K., studentul ceh de 24 de ani care a ucis 14 oameni în urma atacului armat de la Facultatea de Filosofie a Universității din Praga, poliția a găsit o scrisoare în care atacatorul mărturisea o dubla crimă comisă în Pădurea Klánovice, pe 15 decembrie, relatează DenikN și Noviny.
„Pot confirma că am găsit o scrisoare la domiciliul din Hostoun în care făptuitorul a scris că a comis un atac mortal în pădurea Klánovice”, a declarat Jan Daněk, purtător de cuvânt al poliției pragheze.
„Conținutul documentului nu poate fi făcut public acum, din cauza revizuirii în curs a întregului eveniment”, a adăugat oficialul.
Victimele împușcăturilor de la Klánovice sunt un bărbat de 32 de ani și fiica lui de 2 luni. Părintele își plimba bebelulușul pe o potecă din pădure.
În urmă cu câteva zile, anchetatorii au anunțat că examinarea balistică a unei arme de foc găsite în casa studentului a confirmat suspiciunea că el ar fi putut fi și el responsabil pentru duba crimă care șocase deja Cehia.
Înainte de atacul său de la universitate, tânărul de 24 de ani și-a ucis tatăl în casa pe care o împărțeau în Hostoun, la vest de Praga, iar apoi a comis dubla crimă din pădurea de la periferie capitalei cehe.
Atacul armat de săptămâna trecută a fost cel mai tragic astfel de caz din istoria Republicii Cehe. Pe lângă cele 14 victime, alte 25 de persoane au fost rănite, unele foarte grav.
David K. s-a sinucis după masacru. Faptul că trăgătorul a putut să cumpere legal un întreg arsenal de arme fără ca autoritățile să devină suspicioase a provocat indignare.