Transgaz: Extracția de gaze din depozite spre maxim
acum 9 luni
42
Consumul de gaze al României de azi a urcat spre 55 de milioane de metri cubi, un record al acestei ierni, iar extracția din depozite atinge aproape 27 de milioane de metri cubi, spre maximul posibil (28-29 milioane mc zilnic), potrivit datelor interactive Transgaz.
Exporturile s-au sistat, pentru că este nevoie de toate gazele pentru consumul intern, așa că marcăm doar importuri via Bulgaria de 4 milioane de metri cubi.
Potrivit ministerului Energiei, valul de frig va continua câteva zile, ca și consumul ridicat de gaze, dar nu va fi nicio problemă în aprovizionare. Ministrul Energiei Sebastian Burduja afirmă că vom depăși acest episod numai cu gaz românesc, fără a avea nevoie de importuri, pentru că depozitele sunt pline la 80% din capacitate. Importurile care se fac apar doar din motive comerciale, mai spune ministerul, nu pentru că ar fi cu adevărat nevoie de cantități suplimentare.
Pentru această iarnă, previziunile sunt de un consum maximal de 60 de milioane de mc, în condiții de ger, cantitate care poate fi asigurată de producția curentă, de extracția din depozite și de ceva importuri. Securizarea aprovizionării populației și instituțiilor publice este întrucâtva mai facilă pentru că nu mai avem consumul industrial de odinioară, mare parte din industria energointensivă fiind închisă.
Uzual, în perioada de iarnă, consumul intern al României este asigurat din producția curentă, extracția din depozite și importuri.
SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.
Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).
Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.