Noua sală hibridă mobilă de la Spitalul MedLife Brașov este prima din Transilvania și una din puținele din întreaga țară.
Sala hibridă mobilă dispune de cele mai avansate echipamente şi tehnologii disponibile la ora actuală, care permit efectuarea simultană, la același pacient, a unor gesturi chirurgicale deschise și minim-invazive de chirurgie vasculară și cardiologie sub control radiologic.
Punerea în funcțiune a sălii hibride oferă pacienților o calitate superioară a tratamentului chirurgical, în condiții maxime de siguranță și o recuperare mai rapidă.
Inaugurarea sălii hibride din cadrul Spitalului MedLife Brașov se aliniază direcției strategice a Grupului MedLife, care are în plan continuarea investițiilor în zona de inovație, tehnologizare și digitalizare în vederea consolidării celei mai mari rețele de spitale private din România.
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, continuă să își arate apetitul pentru inovație și tehnologizare, prin punerea în funcțiune a unei săli hibride mobile în cadrul Spitalului MedLife Brașov. Inaugurarea noii săli de operații vizează creșterea performanței în chirurgie și asigurarea accesului pacienților la tratamente chirurgicale complexe în condiții depline de siguranță. Aceasta este singura unitate de acest gen din Transilvania și una dintre puținele existente în toată țara, fiind rezultatul unei investiții de peste jumătate de milion de euro.
"Pentru a le oferi pacienților noștri cea mai bună îngrijire și tratamente personalizate ne bazăm pe expertiza medicilor buni, completată de mijloacele tehnologice de ultimă generație. Credem cu tărie că viitorul medicinei constă în adoptarea celor mai recente inovații, astfel că investițiile în modernizarea Spitalului MedLife Brașov prin inaugurarea unei săli hibride mobile, prima unitate de acest calibru din centrul țării, se aliniază direcției strategice a Grupului MedLife. Ne bucurăm că pacienții au acum acces la intervenții și tratamente complexe, la aceleași standarde de calitate ca în spitalele de top din afară”, a declarat Dorin Preda, Director Executiv MedLife Group.
În ce constă sală hibridă mobilă?
Sala hibridă este o sală de operații completă care dispune de toate echipamentele necesare în chirurgie, cărora li se adaugă un echipament mobil de radiologie 2D și 3D și un sistem de fuziune a imaginilor de ultimă generație. Astfel, medicii chirurgi au posibilitatea de a efectua în același timp și în același loc gesturi chirurgicale deschise și minim-invazive, evitând nevoia de a supune pacientul mai multor intervenții chirurgicale consecutive.
Mai exact, sala hibridă mobilă este compusă din:
braț C hibrid (C-arm) care oferă imagini radiologice de înaltă rezoluție despre starea arterelor și venelor din organismul uman;
o masă de operație radiotransparentă mobilă cu posibilitate de comandă intraoperatorie sterilă;
un sistem de navigație endovasculară, care permite fuziunea imaginilor obținute cu ajutorul unui Computer Tomograf cu substanță de constrast și a imaginilor intraoperatorii obținute cu C-arm, formând, astfel, imagini 3D ale organelor pacientului.
Avantajele sălii hibride mobile sunt resimțite atât de echipa medicală, cât și de pacienți. Pe de-o parte, tehnologia sălii îi permite chirurgului să optimizeze durata intervențiilor având acces în timp real la toate informațiile esențiale actului chirurgical, C-armul îi oferă o calitate superioară a imaginii radiologice, în timp ce deschiderea mare a brațului și mișcarea orbitală de până la 165 de grade asigură o bună acoperire a câmpului operator din orice unghi. Pe de altă parte, pentru pacient aceste lucruri se traduc prin durata redusă a operației, diminuarea dozei de radiație și a substanței de constrast odată cu fuziunea imaginilor, reducerea complicațiilor post-operatorii datorită preciziei procedurilor și implicit, reducerea timpului de spitalizare.
În ziua de astăzi, cu cât agresăm mai puțin organismul, cu atât pacientul suportă mai bine tratamentele. În acest sens, tehnologia minim-invazivă are un rol cheie. Datorită echipamentelor de ultimă generație din sala hibridă, chirurgul poate vizualiza foarte precis zonele operate și poate verifica în timp real eficacitatea manevrelor sale, fără să fie necesar să recurgă la chirurgie deschisă. Astfel, durata intervenției este optimizată, riscurile intra și post-operatorii sunt diminuate, iar recuperarea pacientului este mult mai facilă.
Dr. Viorel Rusu, coordonatorul departamentului de chirurgie vasculară al Spitalului MedLife Brașov.
Ce intervenții chirurgicale se realizează în sala hibridă de la Spitalul MedLife Brașov?
În prezent, sala hibridă mobilă de la Brașov este folosită în special în chirurgia vasculară, dar și în cardiologia intervențională și ortopedie.
”În chirurgia vasculară vorbim de intervenții chirurgicale dificile care necesită condiții de bloc operator și utilizarea materialelor radiologice. Sala hibridă este alternativa chirurgiei deschise, clasice, pentru tratamentul anevrismelor de aortă abdominală și toracică, prin aplicarea unor stent-grafturi prin mici aborduri femurale. De asemenea, în chirurgia de salvare a membrelor inferioare, sala hibridă permite efectuarea unui bypass la nivelul unui membru și, în același timp, dilatarea și montarea de stent la nivelul unei artere, în amonte sau în avalul acelui bypass”, mai spune medicul Viorel Rusu.
Tehnologia sălii hibride mobile este folosită și în cardiologia intervențională pentru angiografii, coronarografii, implantări de stimulatoare cardiace sau stenturi, dar și în ortopedie și traumatologie pentru chirurgia genunchiului, a șoldului sau pentru fracturi.
În prezent, MedLife deține cea mai mare și mai complexă rețea de spitale private din România, având în portofoliu 17 unități spitalicești monodisciplinare și multidisciplinare, în cadrul cărora pacienții din întreaga țară au acces la soluții complete, de la servicii medicale în regim ambulatoriu, imagistică și laborator până la intervenții chirurgicale complexe.
***
Despre Sistemul Medical MedLife
Sistemul Medical MedLife a pornit acum aproape trei decenii, s-a dezvoltat sănătos și a devenit cea mai mare rețea de servicii medicale private din România. Antreprenorii români, care au pus bazele acestei companii, au investit și s-au implicat pentru a aduce schimbare în sistemul de sănătate românesc, au crezut în inovație și au îndrăznit să țintească cât mai sus, pentru a oferi pacienților români calitate, profesionalism, grijă și respect pentru nevoile lor.
Compania operează cea mai extinsă reţea de clinici, una din marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are cea mai mare baza de clienţi corporate pentru Pachete de Prevenţie în Sănătate din ţară. Este, de asemenea, din punct de vedere al vânzărilor, unul dintre cei mai mari jucători de servicii medicale private din Europa Centrală și de Est.
Grupul MedLife are un istoric de succes în ceea ce privește atât creșterea organică, cât și creșterea prin achiziții. Echipa sa puternică si experimentată de management a fost capabilă să creeze și să gestioneze aceste oportunități de creștere, dobândind cunoștințe și experiență valoroase, care să îi permită găsirea celei mai bune căi pentru continuarea cu succes a extinderii.
Fiind o companie românească cu tradiție, MedLife a ales să se listeze la Bursa din România, fiind un model al listărilor pe piața locală de capital. A deschis orizonturi, iar prin guvernanța corporativă pe care o are implementată, a inspirat și alte companii locale spre a porni pe acest drum și a ajuta la dezvoltarea capitalului românesc și a economiei. Acțiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacționare pe piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București, Categoria Premium, având simbolul de tranzacționare ″M″.
În perioada de pandemie MedLife a reușit să joace un rol esențial în societate și să capete un statut de lider în monitorizarea pandemiei prin implicarea activă în zona de cercetare. Compania continuă să investească în proiecte cu impact asupra comunității locale în tehnologie și infrastructură. Creează locuri de muncă și dezvoltă un ecosistem care contribuie la dezvoltarea și menținerea unei Românii sănătoase.