Trump, amendat cu 5.000 de dolari pentru că nu a șters o postare despre procesul său de fraudă. La o primă nouă abatere, riscă închisoarea

acum 1 an 148

Judecătorul Arthur Engoron din New York a afirmat că o postare a lui Donald Trump pe reţelele de sociale care o ataca pe grefiera judecătorului a rămas vizibilă pe site-ul campaniei sale din 2024, la două săptămâni după ce a fost emis un ordin de retragere a acesteia, informează Reuters, citată de News.ro.


În consecință, judecătorul l-a amendat vineri pe Donald Trump cu 5.000 de dolari pentru încălcarea ordinului care îi interzicea fostului preşedinte american să denigreze personalul instanţei în timpul procesului său civil pentru fraudă, avertizându-l că orice viitoare abatere îi va aduce sancţiuni „mult mai severe", inclusiv închisoarea.


„Nu mai faceţi nicio greşeală: viitoarele încălcări, fie că sunt intenţionate sau nu, vor supune persoana care le încalcă la sancţiuni mult mai severe. Aceste sancţiuni ar putea include amenzi mai mari şi posibile pedepse cu închisoarea”, a avertizat judecătorul Arthur Engoron.


Judecătorul din New York a precizat într-o hotărâre scrisă că Trump a trecut „cu mult dincolo de stadiul de „avertisment””, dar a decis asupra unei amenzi nominale, deoarece avocații fostului președinte au spus că păstrarea postării de către site-ul web a fost involuntară și a fost „pentru prima dată” când a avut loc o astfel de încălcare.


În plus, postarea fusese ștearsă de pe platforma Truth Social a fostului preşedinte american.


„De ce grefierul principal al judecătorului Engoron, Allison R Greenfield, se încurcă cu Chuck Schumer?”, a postat Donald Trump pe rețelele de socializare, împreună cu o poză cu grefiera și cu Schumer, altături de un link către pagina personală de Instagram.


Judecătorul Arthur Engoron îi ordonase lui Trump să elimine postarea și să înceteze să mai posteze despre personalul instanței, deși postarea a rămas pe site-ul său de campanie câteva săptămâni mai târziu.


Avocatul lui Trump, Christopher Kise, și-a cerut scuze judecătorului, spunând că „mașinăria de campanie” a lui Trump a uitat să înlăture postul.


Donald Trump se confruntă cu acuzaţii penale în alte patru cazuri care implică eforturile sale de a anula pierderea alegerilor din 2020, gestionarea documentelor clasificate după ce a părăsit funcţia şi banii de tăcere plătiţi unei vedete porno şi trecuţi neadecvat în documente contabile.


Donald Trump este candidatul principal pentru nominalizarea republicană la alegerile prezidenţiale din 2024, unde îl va înfrunta pe preşedintele democrat Joe Biden. 


FOTO: Hepta


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/donald-trump-amendat-postare-risca-inchisoarea-noua-abatere-4696238

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.