Trump susține că imigranții „otrăvesc sângele țării”. Un discurs care „repetă papagalicește ce a spus Hitler”, acuză campania lui Biden

acum 11 luni 61

Criticii l-au mai acuzat pe fostul președinte republican că i-a lăudat pe dictatorul nord-coreean Kim Jong-un și pe liderul autoritar maghiar Viktor Orban, în vreme ce l-a citat pe un alt om pe care îl admiră - Vladimir Putin, scrie Politico.


Casa Albă a criticat dur retorica antimigrație a fostului președinte Donald Trump, într-un moment în care cele două tabere politice se pregătesc pentru cea mai intensă fază a campaniei electorale, înaintea alegerilor de anul viitor.


Președinția a subliniat printre altele că Trump, care a afirmat că imigranții „otrăvesc sângele țării”, încearcă să-i „dezbine pe americani cu ură și cruzime”.


„Reluarea retoricii grotești a fasciștilor și a suprematiștilor albi violenți și amenințarea de a-i oprima pe cei care nu sunt de acord cu guvernul reprezintă atacuri periculoase la adresa demnității și drepturilor tuturor americanilor, a democrației și a siguranței publice”, a declarat duminică Andrew Bates, adjunctul secretarului de presă al Casei Albe.


„Este opusul a tot ceea ce susținem noi, ca americani”, a spus acesta.


Declarația a venit la o zi după ce și oficialii campaniei lui Joe Biden l-au atacat pe Trump, mai dur, sugerând că declarațiile acestuia seamănă cu cele ale lui Adolf Hitler.


„În această seară, Donald Trump a făcut ecoul unor modele de urmat, deoarece l-a imitat ca un papagal pe Adolf Hitler, l-a lăudat pe Kim Jong-un și l-a citat pe Vladimir Putin, în timp ce candidează la președinție pe baza promisiunii de a guverna ca un dictator și de a amenința democrația americană”, a declarat sâmbătă seară Ammar Moussa, purtătorul de cuvânt al campaniei Biden-Harris 2024.


Anterior, Trump își intensificase retorica deja incendiară privind imigranții, la un miting în New Hampshire.


„Ei otrăvesc sângele țării noastre”, a spus fostul președinte. „Au otrăvit instituțiile de boli mintale și închisorile din întreaga lume. Nu doar în America de Sud, nu doar în cele trei sau patru țări la care ne gândim, ci peste tot în lume, ei vin în țara noastră din Africa, din Asia”, a adăugat el.


Trump a încercat, de asemenea, să îl prezinte pe Biden drept un lider autoritarist.


„Chiar și Vladimir Putin (…) spune, și acesta este un citat, că persecuția motivată politic a lui Biden împotriva rivalului său politic este foarte bună pentru Rusia, deoarece arată putreziciunea sistemului politic american, care nu poate pretinde că îi învață pe alții despre democrație”, a spus Trump.


De asemenea, Trump i-a lăudat în declarațiile sale pe premierul autoritar al Ungariei, Viktor Orbán, și pe dictatorul nord-coreean Kim Jong-un, scrie Politico.


Trump s-a mai referit anterior la dușmanii săi politici drept „paraziți”, atrăgând comparații cu limbajul dezumanizant folosit de obicei de dictatori și autoritari.


Mulțimea din New Hampshire a aplaudat însă declarațiile, în timp ce Trump s-a dezlănțuit împotriva lui Biden, acuzându-l pe președintele în exercițiu că ar fi vinovat pentru problemele sale legale.


„Ei folosesc forțele de ordine ca arme, pentru interferențe electorale la nivel înalt, deoarece îi batem atât de clar în sondaje”, a spus Trump.


Sondajele sugerează într-adevăr, cel puțin deocamdată, un avantaj clar al lui Trump. O analiză recentă publicată de Wall Street Journal arată că Trump l-a depășit pe Biden cu patru puncte procentuale, cea mai mare diferență, dintr-o serie de sondaje care prevăd probleme pentru democrați în anul electoral crucial care urmează.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/trump-imigranti-hitler-biden-4751742

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.