Am fost aseară să iau două sticle de apă minerală la unul dintre supermarketurile de lângă casă, cu program ceva mai lung, dincolo de ora douăzeci și unu. Singură, am luat-o pe bulevard și nu pe străduțe întunecate și, de obicei, pustii. Trei oameni în stare de ebrietate, relativ avansată, erau consultați de paramedicii veniți cu o ambulanță zgomotoasă. Am trecut cu pas normal pe lângă ei și m-am bucurat că nu m-au observat și, norocos, nu mi-au adresat nicio înjurătură de sfârșit de sticle cu grade suficiente pe etichete lucioase.
Am intrat în magazin, m-a abordat o doamnă, rugându-mă să îi împrumut zece lei, ca să poată să cumpere un pachet de țigări. Era absolut urgent. Nu ne cunoșteam, nu ne recunoșteam, prin urmare am refuzat politicos și am căutat raionul cu apă. La casă, un domn în față. Avea pe bandă banane, ceva șuncă de Praga, o mini-franzelă, încă niște mărunțișuri. Și, brusc, când doamna casier a început să scaneze produsele, a început să vorbeasc...