În luna august 2025, numărul total al sosirilor turistice a scăzut cu 4,6%, iar cel al înnoptărilor cu 4,8% față de aceeași lună din 2024, potrivit INS.
Au fost raportate 2,07 milioane de sosiri și 5,09 milioane de înnoptări. Turiștii români, care reprezintă peste 85% din total, au generat o scădere de 6,3% la sosiri, în timp ce numărul vizitatorilor străini a crescut cu 7,1%.
Gradul mediu de utilizare a capacității de cazare turistică la nivel național a fost de 43,5% în 2025, în scădere cu 3,1 puncte procentuale față de anul precedent, potrivit INS.
Constanța, lider național al turismului intern
În perioada ianuarie–august 2025, județul Constanța a atras peste 1,6 milioane de turiști și aproape 5 milioane de înnoptări, menținându-și statutul de lider al turismului românesc.
Pe locurile următoare se află București (1,29 milioane de sosiri) și Brașov (924.000). Per total, România a pierdut ap...