Ucraina lovește din nou în inima Rusiei. Zelenski anunță atacuri asupra a trei obiective petroliere

acum 1 ora 8

Potrivit liderului de la Kiev, atacurile fac parte din strategia de lovire a infrastructurii care susține efortul de război al Moscovei.

Atacuri la sute și mii de kilometri de linia frontului

Zelenski a declarat că, în noaptea de miercuri spre joi, unități ale Forțelor de Apărare ale Ucrainei au atacat depozitul de petrol Poltavska, situat în regiunea rusă Krasnodar.

Potrivit acestuia, obiectivul se află la aproximativ 300 de kilometri de linia frontului. Liderul ucrainean a precizat că, joi dimineață, Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a lovit alte două obiective.

Este vorba despre rafinăriile Bashneft-Ufaneftekhim și Bashneft-Novoil, aflate în orașul Ufa.

Conform declarațiilor lui Zelenski, cele două rafinării sunt situate la aproximativ 1.500 de kilometri de linia frontului.