Ucraina va recupera 3,37 milioane de euro sub formă de despăgubiri de la o companie străină implicată într-o schemă de corupție, pentru prima dată, a anunțat, vineri, Biroul Național Anticorupție al Ucrainei (NABU), potrivit The Kyiv Independent.
O investigație comună a NABU și a Parchetului Specializat Anticorupție (SAPO) a constatat că întreprinderea de stat „Uzina Poligrafică Ucraina” a cumpărat echipamente de la o companie franceză la prețuri supraevaluate prin intermediul unei firme-paravan cu sediul în Estonia.
„Fostul director al întreprinderii de stat a obținut un beneficiu ilegal sub forma drepturilor de autor asupra designului elementelor de securitate ale documentelor”, se arată într-un comunicat al NABU.
Opt suspecți vizați
Un tribunal din Paris a aprobat miercuri transferul fondurilor, după un acord încheiat pe 8 iulie între compania franceză implicată în schemă și Parchetul Național Fi...