UE critică dur programul Grok al lui Elon Musk: videoclipurile sunt ilegale, dezgustătoare, nu își au locul în Europa
acum 2 zile
3
UE a transmis că ia foarte în serios videoclipurile false cu conținut sexual cu minori. Aceste videoclipuri cu conținut sexual explicit, care sunt investigate de autoritățile franceze, „sunt ilegale, dezgustătoare și nu își au locul în Europa”, a subliniat un purtător de cuvânt Comisiei Europene, potrivit Le Figaro.
Grok este instrumentul de inteligență artificială asociat rețelei sociale X a lui Elon Musk. Purtătorul de cuvânt al CE s-a referit la videoclipurile deepfake care au fost distribuite pe rețeaua X.
„X este pe deplin conștient de faptul că aplicăm cu rigurozitate regulamentul Legii privind serviciile digitale (DSA) și încurajăm toate companiile să îl respecte”, a adăugat purtătorul de cuvânt, menționând că în decembrie UE a aplicat rețelei X prima amendă pentru încălcarea acestui ...
SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.
Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).
Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.