Soluția cu două state reprezintă răspunsul la conflictul israeliano-palestinian, au convenit luni, 27 noiembrie, statele arabe şi Uniunea Europeană, în cadrul unei reuniuni desfășurate în Spania, șeful diplomației UE, Josep Borell, insistând că Fâşia Gaza ar trebui să fie guvernată de Autoritatea Palestiniană, informează Agerpres preluând Reuters.
Toate statele membre ale UE şi aproape toţi participanţii au convenit, la reuniunea "Uniunii pentru Mediterana", care a avut loc la Barcelona, că este nevoie de o soluţie cu două state, a subliniat Borrell.
Potrivit acestuia, Autoritatea Palestiniană trebuie să organizeze alegeri şi să-şi amelioreze funcţionarea, dar este singura "soluţie viabilă" pentru viitoarea conducere a Fâşiei Gaza - controlată în prezent de mişcarea islamistă Hamas - pentru a evita un "vid de putere".
O soluţie cu două state prevede un stat pentru palestinieni în Cisiordania şi Fâşia Gaza, alături de Israel, notează Reuters.
Autoritatea Palestiniană spune că a fost "tot timpul" prezentă în Gaza
Ministrul palestinian de externe, Riyad al-Maliki, a declarat că Autoritatea Palestiniană, care a pierdut controlul asupra Fâşiei Gaza în 2007, în lupta pentru putere cu mișcarea islamistă Hamas, "nu are nevoie să se întoarcă" în Gaza.
El a subliniat că "am rămas acolo tot timpul, avem acolo 60.000 de lucrători publici".
Ministrul de externe saudit, prinţul Faisal bin Farhan, care a reprezentat un grup de miniştri din Liga Arabă şi Organizaţia Cooperării Islamice, a făcut apel la o încetare a focului durabilă în Gaza, subliniind că o continuare a escaladării militare nu va avea ca rezultat decât "mai multă distrugere, radicalizare şi carnagiu suplimentar pe seama vieţilor palestiniene, precum şi a securităţii regionale, inclusiv cea a Israelului".
"Israelul trebuie tras la răspundere pentru atrocităţile pe care le-a comis, dacă nu prin sancţiuni, atunci prin aplicarea de presiuni asupra sa pentru a-şi schimba cursul", a pledat Faisal, care a mai afirmat că este nevoie de mai multe ajutoare umanitare în enclava palestiniană asediată.
Israelul nu a luat parte la reuniunea de la Barcelona a forumului "Uniunea pentru Mediterana", care grupează 43 de state din Europa, Africa de nord şi Orientul Mijlociu.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Israel și Hamas