Miercuri, 18 iunie, la Curtea de Apel Constanța a fost ultimul termen al procesului în care Vlad Pascu e judecat pentru ucidere din culpă, după ce în august 2023, el a urcat drogat la volan și a intrat cu mașina într-un grup de tineri, iar doi dintre ei au murit şi alţi trei au fost răniți.
Avocații familiilor îndoliate au cerut instanței ca Pascu să fie condamnat pentru omor calificat, în vreme ce apărătorii lui au pledat pentru reducerea pedepsei.
Avocații cer ca Pascu să fie judecat cu ușile închise
La ultima ședință de judecată, Vlad Pascu a fost singur în boxa arestaților. Părea tuns recent și purta o cămașă albă, cu mânecă lungă și cu dungulițe verticale. În sala de judecată, pe o bancă, erau părinții lui, unul lângă celălalt. Plus cei patru avocați care l-au reprezentat în proces și care au cerut, imediat după ce instanța a urcat la prezidiu, declararea ședinței nepublice.
Avocații au înmânat celor două judecătoare printuri cu mes...