Un apartament din Baia Mare a fost curățat de tone de gunoaie prin Ordonanță Președințială. Proprietara și fiica ei, duse la Spitalul de Boli Infecțioase

acum 9 luni 88

Polițiștii locali din Baia Mare au pus în aplicare o sentință a Judecătoriei Baia Mare folosindu-se de o Ordonanță Președințială și au scos gunoaiele dintr-un apartament din oraș, relatează portalul local de știri Ziar MM.


Astfel, pe 10 ianuarie 2024, polițiști locali din cadrul Direcției Politia Locală Baia Mare de la compartimentele Biroul Ordine Publică, Circulație și de la Biroul Protecția Mediului, în colaborare cu angajați din cadrul Direcției de Asistență Socială, Serviciul Public Ambient Urban și polițiști din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare, s-au deplasat la apartamentul situat pe Bulevardul Regele Ferdinand pentru a pune în executare Sentința nr. 5/2024 a Judecătoriei Baia Mare, prin care locatarul respectivului imobil a fost obligat să permită autorităților locale să intre în apartament în vederea igienizării.


„Ca urmare a numeroaselor sesizări venite de la cetățenii care locuiesc în zonă, au fost demarate demersurile legale, de către autoritatea publică locală a municipiului Baia Mare. După mai multe încercări de a lua legătura cu proprietara apartamentului, în jurul orelor 11:00 aceasta a deschis, iar cei prezenți, reprezentanți ai instituțiilor menționate, au efectuat operațiunea de igienizare si curățare a imobilului, cu angajați ai S.P.A.U. Baia Mare”, a comunicat Poliția Locală.








Foto: Prefectura Maramureș

„În urma constatării, se estimează că în apartamentul cu două camere, în care locuiesc două femei, se găsesc tone de deșeuri”, a transmis și Instituția Prefectului de Maramureș.


„Cele două locatare, mamă și fiică, în vârstă de 63, respectiv 27 de ani, au fost transportate cu Serviciul de Ambulanță la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare, urmând a le fi efectuată evaluarea pentru a stabili starea de sănătate a acestora. Ambele vor fi date în grija Direcției de Asistență Socială și a Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare, până la punerea în siguranță a imobilului, prin debarasarea deșeurilor, dezinsecție, deratizare, igienizare, dezinfectarea și eliminarea oricărui risc care ar putea periclita sănătatea publică”, a mai comunicat Prefectura.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/un-apartament-din-baia-mare-a-fost-curatat-de-tone-de-gunoaie-prin-ordonata-presedintiala-proprietara-si-fiica-ei-duse-la-spitalul-de-boli-infectioase-4771806

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.