Un autocar în care se aflau şapte persoane s-a răsturnat pe DN 5, Bucureşti-Giurgiu

acum 9 luni 65

Un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital după ce autocarul pe care îl conducea şi în care se mai aflau şase persoane a ieşit de pe partea carosabilă şi s-a răsturnat în şanţul pluvial de pe marginea DN 5, în zona localităţii Uzunu, informează Agerpres.


Un autocar, în care se aflau şapte persoane, a căzut în şanţul de pe marginea DN5, în zona localităţii Uzunu, pe sensul de mers către Giurgiu, anunţă ISU Giurgiu.


Autorităţile au găsit la faţa locului autocarul răsturnat pe partea dreaptă. "Şoferul şi cei şase pasageri au fost blocaţi în interior, deoarece uşile de evacuare nu au mai putut fi folosite, fiind pe partea pe care acesta era răsturnat", adaugă ISU Giurgiu.


Şoferul, un bărbat în vârstă de 62 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale. Acesta a fost preluat de un echipaj SAJ şi transportat la spital. Celelalte persoane implicate nu au fost rănite.


La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni şi Detaşamentului Giurgiu, cu o descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple, două autospeciale de stingere dotate cu modul de descarcerare, două ambulanţe SAJ şi echipaje de Poliţie.


Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenţia Poliţiei pentru cercetări.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/un-autocar-in-care-se-aflau-sapte-persoane-s-a-rasturnat-pe-dn-5-bucuresti-giurgiu-4769185

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.