Austin Appelbee se afla împreună cu mama sa, fratele și sora lui, într-un caiac gonflabil și pe plăci de paddle, când au intrat în dificultate, pe fondul vântului puternic de pe coasta Australiei de Vest, scrie SkyNews.
Disperată să obțină ajutor, Joanne Appelbee, în vârstă de 47 de ani, i-a cerut fiului ei să înoate aproximativ 4 kilometri până la țărm.
Austin a declarat postului local ABC: „Eram foarte epuizat, dar nu simțeam cât de obosit eram. Nu știu, mă gândeam la multe lucruri care, știi, se întâmplau în viața mea”.
„Încercam să-mi aduc aminte lucrurile cele mai fericite”
„La un moment dat cred că mă gândeam la Thomas, locomotiva, încercând să-mi pun în minte lucrurile cele mai fericite… nu pe cele rele, care m-ar fi distras. În acel moment valurile erau uriașe și nu aveam vestă de salvare. Oricum, am...

acum 1 ora
8



















English (US) ·
Romanian (RO) ·