Un bărbat a murit în sediul Poliției din Corabia

acum 1 ora 4

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Corabia au oprit sâmbătă, pentru control, pe Drumul Județean 544A, la ieșire din orașul Corabia, un autoturism condus de un bărbat de 69 de ani, cu dublă cetățenie română si americană.

Potrivit IPJ Olt, întrucât acesta a prezentat un permis de conducere emis de autoritățile din Statele Unite ale Americii, iar la momentul controlului nu au fost prezentate documente din care să rezulte dreptul de a conduce autovehicule pe teritoriul României, bărbatul a fost condus la sediul Poliției orașului Corabia, în vederea efectuării unor verificări și stabilirii situației de fapt.

„În timp ce se afla în sediul unității de poliție, bărbatul s-a dezechilibrat și a căzut, suferind un traumatism la nivelul capului, pierzându-și starea de conștiență.

La fața locului a intervenit un echipaj de prim ajutor, care a efectuat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, a fost constatat decesul acestuia.

În cauză a fost sesizat ...

Sursa: https://www.mediafax.ro/social/un-barbat-a-murit-in-sediul-politiei-din-corabia-23680362

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.