Bărbatul a fost reținut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat pentru săvârşirea infracţiunii de omor asupra unui membru de familie, după ce și-a înjunghiat sora cu un cuţit în zona abdominală şi cervicală pentru că aceasta încerca să îl salveze de la suicid, relatează Replica Online.
Incinentul a avut loc în dimineața zilei de 15 noiembrie, în curtea locuinţei din oraşul Negru Vodă, județul Constanța, în momentul în care femeie a încercat să-și împiedice fratele să se sinucidă.
„Inculpatul i-a aplicat surorii sale, C.P., mai multe lovituri cu un cuţit în zona abdominală şi cervicală, astfel că i-a provocat leziuni grave, ce au condus la deces, survenit la data de 20 noiembrie 2023 în spital, prin hemoragie meningo-cerebrală masivă, consecutivă secţionării arterei vertebrale drepte cervicale posterioare paramediane”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.
După comiterea faptei, bărbatul a încercat să se sinucidă, aplicându-şi singur lovituri cu cuţitul în zona abdominală, astfel că a fost necesară internarea sa în spital şi acordarea de îngrijiri medicale de urgenţă.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa.
*Telverde Antisuicid: Pentru consiliere în situaţii de criză suicidară puteţi contacta Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului între orele 19.00 și 7.00 la numărul de telefon 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau prin e-mail la [email protected].
*Helpline DepreHUB: Pentru sprijin și prim-ajutor psihologic puteți contacta hub-ul antidepresie, primul de acest fel din România, la numărul de telefon 037 445 6420 (apelabil gratuit la nivel național din orice rețea). Linia este deschisă non-stop. În cazul în care simțiți că sinuciderea este iminentă, apelați de urgență 112.