Un bărbat fin Tulcea a avut un sfârșit tragic după ce casa în care locuia a fost cuprinsă de foc

acum 1 ora 17

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină, luni seara, prin apel 112, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o locuinţă din localitatea Frecăţei.

Către locul intervenţiei s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detaşamentului Tulcea, cu două autospeciale de stingere, un echipaj SMURD, precum şi o ambulanţă din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean. ”La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat la întreaga locuinţă. Pompierii militari au procedat pentru localizarea şi lichidarea incendiului. Din păcate, în interiorul locuinţei a fost identificat trupul unui bărbat în vârstă de aproximativ 61 de ani, care prezenta arsuri incompatibile cu viaţa. De asemenea, în interiorul locuinţei se aflau trei butelii, care au fost evacuate de către pompieri, în condiţii de siguranţă, pentru prevenirea producerii unor explozii”, au afirmat reprezentanţii ISU Tulcea.Pompierii urmeaz...

Sursa: https://www.realitatea.net/stiri/actual/un-barbat-fin-tulcea-a-avut-un-sfarsit-tragic-dupa-ce-casa-in-care-locuia-a-fost-cuprinsa-de-foc_695365d9218b7160907720b2

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.