Un cetăţean britanic care a încercat să cumpere o fată de 14 ani de la familia sa, în scopul exploatării sexuale, a fost arestat în judeţul Covasna. La percheziţii, anchetatorii au găsit peste 280.000 de materiale pornografice cu minori în locuinţa lui, informează News.ro.
Un cetăţean britanic este cercetat pentru pornografie infantilă şi tentativă la trafic de minori, conform unui comunicat al IGPR şi DIICOT.
"În perioada 2022 - ianuarie 2023, bărbatul ar fi încercat să transfere sub autoritatea şi controlul său, o minoră, de 14 ani, în scopul exploatării sexuale, oferind în acest scop familiei persoanei vătămate sume de bani", au precizat anchetatorii.
Potrivit acestora, în urma percheziţiilor domiciliare efectuate în judeţul Covasna, la reşedinţa bărbatului, au fost descoperite şi ridicate mai multe sisteme informatice şi medii de stocare în care au fost descoperite peste 280.000 de materiale pornografice cu minori de tip imagine şi video.
”Investigaţiile efectuate au mai relevat faptul că bărbatul a fost condamnat pentru fapte similare şi în ţara de origine”, au precizat anchetatorii.
Iniţial el a fost reţinut pentru 24 de ore, ulterior fiind arestat preventiv pentru 30 de zile.