Un cartier din orașul german Kleve a fost izolat din cauza inundațiilor: „Se mai poate ajunge doar cu barca”

acum 10 luni 58

Un cartier al orașului Kleve, landul german Renania de Nord-Westfalia, este înconjurat de ape din cauza inundațiilor produse de fluviul Rin, al cărui nivel a ajuns la 7,85 de metri. Schenkenschanz este acum o insulă, relatează Bild și Neue Rhein Zeitung.


Un feribot a asigurat ca locuitorii din Schenkenschanz să treacă peste Rin. Klaus Heimanns, purtătorul de cuvânt al asociației locale Klever THW, a explicat că el și echipa sa gestionează între 200 și 250 de treceri în fiecare zi.


Ministrul mediului din Renania de Nord-Westfalia, Oliver Krischer, a precizat că digurile au fost slăbite în multe locuri. A devenit clar că „avem nevoie de renovare”.


Până acum, „consecințele inundației au rămas gestionabile și nu s-au înregistrat victime”. Serviciile de urgență de la fața locului au luat măsuri pentru a preveni ruperea digurilor.


Nivelul Rinului este de așteptat să ajungă la peste 8 metri, după care apele ar trebui să se retragă.


Schenkenschanz este o comunitate mică, cu aproximativ 100 de locuitori, care a fost încorporată în orașul Kleve, vestul Germaniei, în 1969.


Cartierul este situat la aproximativ 5 kilometri nord de centrul orașului. Până în 1972, se putea ajunge doar cu feribotul peste brațul vechi al Rinului, în timp ce astăzi podul Kleve-Griethausen asigură o legătură rutieră.


Acest pod a fost închis din cauza inundațiilor din aceste zile.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/un-cartier-din-orasul-german-kleve-a-fost-izolat-din-cauza-inundatiilor-4761137

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.