România are unele din cele mai frumoase cascade din Europa. Multe dintre ele sunt în zonele carstice, pline de peșteri sau izbucuri, cum sunt Munții Apuseni sau zonele din Caraș Severin sau Munții Mehedințului. Dar aceste minunății ale naturii pot fi descoperite și în Rodna, Parâng, Ceahlău sau Făgăraș. Acest top publicat de Digi24, nu este un clasament, fiecare turist român sau de aiurea are propriile păreri, dar, una peste alta, toate aceste locuri merită vizitate. Cum și unde trebuie să ajungeți.
Cascada Vălul Miresei
Cascada Răchițele sau Vălul Miresei se află pe Valea Stanciului, în apropiere de localitatea Răchițele din comuna Mărăgău, Cluj. Este unul dintre obiectivele turistice importante din Munții Apuseni datorită aspectului unic. Cascada se află la o înălțime de aproximativ 1000 de m, are o cădere de apă de până la 30 m, iar în jurul apei se află un perete stâncos.
La baza treptei de sus a cascadei se află o scobitură adâncă, de ap...