Imagini video dramatice, surprinse în orașul Kiriat Șmona, din nordul Israelului, arată cum o rachetă lansată de către gruparea islamistă palestiniană Hamas lovește mașina unei familii, la câteva secunde după ce tatăl și-a scos copiii din vehicul, scrie The Times of Israel.
Postului israelian de televiziune Canal 12 relatează că bărbatul a reușit să își aducă copiii în restaurantul Baguette Shlomo, situat pe Autostrada 90, și că toți trei au fost aruncați în interiorul localului în momentul în care racheta le-a lovit mașina.
תיעוד דרמטי: שמע אזעקה, רץ להוציא את ילדיו מהרכב - ושניות אחרי פגעה הרקטה. צפו@guyvaron | https://t.co/ceFq7yUZTM pic.twitter.com/K2gc5vhWZV
— החדשות - N12 (@N12News) November 2, 2023Familia, originară din kibbuțul Sde Nehemiah situat în apropiere de Kiriat Șmona, se întorsese acasă pentru prima dată în ultimele trei săptămâni. După ce membrii familiei au reușit să scape nevătămați în urma atacului cu rachete, ei s-au îndreptat spre sudul țării.
Kiriat Șmona a fost lovit joi seară de mai multe tiruri de rachete lansate din Liban. Atacul a provocat distrugeri de proporții în acest oraș din nordul Israelului, iar cel puțin două persoane au fost rănite.
Atacul a fost revendicat de către organizația militantă Hamas, care a spus că filiala ei din Liban a tras 12 rachete asupra orașului. Cel puțin o rachetă a picat într-o zonă comercială.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Israel și Hamas