Un ministru de extremă-dreapta al lui Netanyahu vrea recolonizarea cu evrei a Fâșiei Gaza după război. „Trebuie să-i încurajăm pe palestinieni să emigreze”

acum 10 luni 74

Ministrul israelian de finanțe, Bezalel Smotrich, a cerut duminică, 31 decembrie, întoarcerea coloniștilor evrei în Fâșia Gaza după încheierea actualului război și a declarat că populația palestiniană din enclavă ar trebui să fie încurajată să emigreze, informează agenția France Presse, preluată de The Guardian.


"Pentru a avea securitate, trebuie să controlăm teritoriul", a declarat Smotrich la postul de radio al armatei israeliene, ca răspuns la o întrebare despre perspectiva reînființării coloniilor în Gaza.


"Iar pentru a controla teritoriul din punct de vedere militar, pe o perioadă lungă de timp, avem nevoie de o prezență civilă", a adăugat ministrul.


"Nu cred că există cineva în Israel care să nu vrea să vadă așezări evreiești peste tot", a susținut Smotrich.


"Trebuie să încurajăm imigrația de acolo. Dacă în Fâșie ar fi fost 100.000-200.000 de arabi și nu două milioane, întreaga discuție despre ziua de după (război) ar fi fost complet diferită", a mai declarat Smotrich, potrivit The Times of Israel.


"Ei (palestinienii, n.r.) vor să plece. Trăiesc într-un ghetou de 75 de ani și se află în nevoie", a mai susținut el.


Nu este clar unde crede Smotrich că pot emigra locuitorii din Gaza.


"Deci vreți ca zona să fie recolonizată?", au insistat jurnaliștii care postului de radio.


"Vreau să rezolvăm problema din Gaza", a răspuns ministrul de finanțe.


Guvernul israelian condus de Benjamin Netanyahu nu a sugerat în mod oficial, după izbucnirea războiului, pe 7 octombrie, că ar avea planuri pentru evacuarea locuitorilor din Gaza sau pentru trimiterea coloniștilor evrei înapoi în enclava palestiniană.


Israelul și-a retras unilateral ultimele trupe și coloniști în 2005, punând capăt unei prezențe în interiorul Fâșiei Gaza care a început în 1967, dar menținând un control aproape complet asupra granițelor teritoriului palestinian.


Toate coloniile de pe teritoriul palestinian ocupat sunt considerate ilegale în conformitate cu dreptul internațional, indiferent dacă au fost sau nu aprobate de Israel.


Mulți dintre liderii israelieni au respins în repetate rânduri ideea reînființării de colonii în Gaza, deși campania militară din Fâșie pentru a răsturna Hamas după masacrele din 7 octombrie a creat noi speranțe în rândul unor membri ai mișcării de colonizare.


Săptămâna trecută, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a amânat o reuniune a cabinetului de război privind aranjamentele postbelice pentru Fâșia Gaza, aparent din cauza presiunii exercitate de partenerii săi de coaliție de extremă-dreapta, inclusiv de Smotrich. Netanyahu a refuzat până acum să organizeze astfel de întâlniri, cel mai probabil din cauză că nu dorește să dezvăluie rolul preconizat pe care îl vor avea oficialii Autorității Palestiniene (AP) în gestionarea afacerilor civile din Gaza după război. Aceste amânări par să fi înfuriat administrația Biden, notează The Times of Israel.


Sâmbătă seară, Smotrich a declarat că Israelul ar trebui să discute despre "renașterea" așezărilor civile din Fâșia Gaza ca parte a planificării sale pentru enclavă odată ce regimul Hamas va fi răsturnat. În același timp, el a negat că vreunul dintre cei aproximativ două milioane de locuitori din Gaza "ar fi nevinovat" și a cerut ca Israelul să "încurajeze emigrarea voluntară" din teritoriu.


Foto: Profimedia Images


Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Israel și Hamas


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/un-ministru-de-extrema-dreapta-al-lui-netanyahu-vrea-recolonizarea-cu-evrei-a-fasiei-gaza-dupa-razboi-trebuie-sa-i-incurajam-pe-palestinieni-sa-emigreze-4762522

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.