Un nou azil al groazei, în Voluntari. Administratorii, reținuți de DNA

acum 1 an 127

Doi administratori ai unei societăţi comerciale ce deţine un centru rezidenţial pentru persoane vârstnice situat în orașul Voluntari, județul Ilfov, au fost reţinuţi pentru 24 de ore de procurorii DNA, fiind acuzaţi că au folosit documente false pentru a obţine licenţa de funcţionare, informează DNA. De asemenea, procurorii au mai descoperit că serviciile medicale erau inexistente.


Cei doi administratori ai societăţii comerciale ce deţine un centru rezidenţial pentru persoane vârstnice din Voluntari sunt acuzați de de DNA de participație la abuz în serviciu.


Potrivit procurorilor, cei doi administratori ar fi folosit documente false pentru a obţine licenţa de funcţionare.


"În perioada 29 – 31 august 2023, cei doi inculpați ar fi prezentat mai multe documente false (extras Revisal, Contract de catering, Contract privind prestarea de servicii medicale etc.) inspectorilor sociali desemnați să efectueze un control la un centru rezidențial pentru persoane vârstnice deținut de societatea administrată de cele două persoane, pentru a atesta îndeplinirea criteriilor și a standardelor minime care au stat la baza obținerii licenței de funcționare a centrului respectiv", arată DNA.


În realitate, serviciile medicale ar fi fost inexistente, mâncarea oferită beneficiarilor (insuficientă, necorespunzătoare din punct de vedere nutritiv, neadaptată afecțiunilor acestora) ar fi fost achiziționată gata preparată din magazin (mici cu cartofi prăjiți, pui cu cartofi prăjiți etc.) sau ar fi fost „încropită” de angajații centrului din ce aveau la dispoziție, iar tratamentul medical, ce nu se administra cu regularitate, ar fi fost administrat beneficiarilor de persoane care nu ar fi avut pregătire medicală.


DNA:

Potrivit anchetatorilor, "pe perioada vizitei inspectorilor sociali, unii beneficiari care nu ar fi îndeplinit condițiile de admisibilitate în centru, aspect supus controlului, ar fi fost scoși din centru, fiind cazați pentru o noapte într-un hotel, ulterior fiind „plimbați” cu un autovehicul sau ținuți în parcarea unui hipermarket până la finalizarea evaluării".


"După ce, la data de 11 octombrie 2023, inspectorii sociali ar fi suspendat activitatea centrului ca urmare a deficiențelor constatate, inculpații ar fi mutat beneficiarii într-o altă locație în care și-ar fi continuat activitatea deși pentru acest serviciu nu ar fi existat licență, raportând autorităților că beneficiarii ar fi fost preluați de familii", mai transmite DNA.


Cei doi administratori au fost reţinuţi de procurorii DNA pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de azi urmează să fie prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.


Pe 8 septembrie, premierul Marcel Ciolacu a anunţat proiectul de lege care introduce criterii înăsprite la acreditarea și licențierea centrelor sociale, în contextul scandalului azilelor groazei care a izbucnit după ce, în luna iulie, anchetatorii DIICOT și ai Poliției Române au stabilit, în urma perchezițiilor, că bătrânii internați în trei azile din Voluntari erau bătuți, lăsați în fecale şi nu primeau medicamente.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/un-nou-azil-al-groazei-in-voluntari-administratorii-retinuti-de-dna-4701674

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.