Un român în vârstă de 36 de ani a fost arestat de polițiștii italieni după ce s-a urcat băut la volan și a intrat în bordura unui sens giratoriu, în zona orașului italian Ravenna. În urma impactului, unul dintre pasageri a murit, iar altul a fost rănit. Românul a fugit de la locul faptei, imediat după accident, relatează site-ul italian Il Resto del Carlino.
Accidentul s-a produs în noapte de vineri spre sâmbătă, pe San Vitale în direcția Ravenna.
Când a ajuns într-o intersecție, românul, identificat drept Iulian Andronic Bogdan, a scăpat mașina de sub control, s-a izbit de un sens giratoriu și s-a oprit în cele din urmă într-o grădină.
În mașină, se aflau un cetățean italian de 58 de ani, care îi era amic, și iubita românului, în vârstă de 31 de ani. Italianul stătea pe bancheta din spate și a murit pe loc în urma impactului. Femeia a fost rănită și dusă la spital. Românul a suferit rănit ușoare.
La fața locului au ajuns salvatorii, care l-au scos prima dată pe român dintre fiarele mașinii. Imediat ce a ieșit din mașină, românul a fugit de la fața locului. Carabinerii l-au urmărit și l-au prins însă după o oră, nu departe de locul accidentului.
Bărbatul a opus rezistență și a fost total necooperant cu polițiștii, iar la testarea cu alcooltestul a reieșit că avea o alcoolemie de 2g/l de alcool în sânge. Românul a fost arestat sâmbătă, 13 ianuarie, în jurul orei 13.00, acuzat de ucidere din culpă agravată de conducerea în stare de ebrietate și fuga de la locul accidentului cu o persoană decedată, notează presa italiană.
Sursa Foto: Massimo Argnani via Ravenna today