Un şofer băut şi pozitiv la droguri a provocat un accident în lanţ, în faţa Spitalului Victor Babeş din Timişoara. VIDEO

acum 11 luni 71

Șoferul, în vârstă de 53 de ani s-a ciocnit cu o șoferiță, care ulterior a fost proiectată într-o altă mașină. Accidentul s-a petrecut joi dimineaţă, 23 noiembrie, în faţa Spitalului Victor Babeş, din Timşoara, și a fost surprins de o cameră de bord, potrivit site-ului local Tion.


Potrivit polițiștilor, bărbatul conducea pe strada Gheorghe Adam dinspre strada Simion Bărnuțiu, iar la un moment dat a lovit un autoturism condus de o femeie în vârstă de 48 de ani. Femeia a pierdut controlul volanului și s-a ciocnit pe cealaltă bandă cu o altă mașină condusă tot de o femeie, în vârstă de 34 de ani.


Momentul accidentului a fost surprins de camera de bord a unui șofer aflat în trafic.



https://youtu.be/sJBMBdNFv2w

În urma impactului dintre autoturisme, au rezultat doar pagube materiale, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.


Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a rezultat faptul că avea o alcoolemie de 1,29 mg/l alcool în aerul expirat.


„De asemenea, conducătorul auto a fost testat cu aparatul drugtest și au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive”, a transmis IPJ Timiș.


În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.



Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/un-sofer-baut-si-pozitiv-la-droguri-a-provocat-un-accident-in-lant-in-fata-spitalului-victor-babes-din-timisoara-4727520

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.