Un șofer desăvârșit a condus 30 de ani fără permis. A fost prins la un control de rutină. Pentru că nu i-a putut fi luat actul, i s-a confiscat mașina
acum 1 ora
6
Un italian și-a condus senin autoturismul vreme de 30 de ani fără să dețină un permis de conducere. Povestea i-a lăsat fără reacție pe carabinieri. Șoferul în vârstă de 57 de ani a recunoscut în fața polițiștilor care l-au oprit și i-au cerut permisul că nu deține așa ceva. Mai mult, el a plusat și a spus că nu a deținut niciodată un astfel de document. Practic, bărbatul și-a condus vehiculul vreme de 30 de ani fără a avea dreptul să șofeze.
A fost vorba despre o operațiune amplă de control realizată de poliția locală în mai multe localități din Valtrompia. În timpul aceleiași operațiuni, carabinierii au confiscat și un permis de conducere pentru conducere sub influența alcoolului.
Agenții au fost uimiți de mărturisirea acestui șofer. După ce și-au revenit din uimire, polițiștii au decis să aplice legea cu agravante. Ei i-au aplicat o amendă de 5.100 de euro și, în plus, i-au confiscat și autovehiculul pe care îl conducea.
SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.
Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).
Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.