Un șofer de camion a fost găsit mort în interiorul vehiculului companiei pentru care lucra, într-o zonă industrială din Tudela. Acest lucru a fost raportat de Poliția Locală din Tudela, care a indicat că alarma s-a dat luni, 11 decembrie, în jurul orei 19.00, scrie ediția de Navarra a cotidianului spaniol OK Diario.
Atunci, proprietarul unei companii de logistică din Portugalia a contactat forțele de poliție, afirmând că de câteva zile încercă fără succes să-l localizeze pe șofer.
Vehiculul, care avea geolocatoare, nu se deplasase de câteva zile de pe o șosea din zona industrială La Serna, din Tudela, motiv pentru care compania de transport a luat legătura cu Poliția Locală Tudela.
O patrulă a sosit la locul unde se afla camionul și a descoperit că în interior se afla corpul neînsuflețit al șoferului. După cum a aflat sursa citată, el este cetățean de naționalitate română.
Agenții au sesizat Poliția Provincială, care s-a ocupat de cadavru până la sosirea echipei medicale, care a constatat judiciar decesul șoferului. Ulterior, a fost deschisă o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele morții camionagiului român.