Grigori Pivovarov, 42 de ani, soldatul de elită israelian antrenat în Brigada Golani, nu luptă cu Hamas în Fâșia Gaza, ci pe frontul ucrainean, lângă Bahmut. „Adversarul este același, rușii au degetele băgate în toate“, susține militarul, într-un interviu pentru ziarul elvețian Blick.
În timpul conversației de o oră cu jurnaliștii de la Blick, comandantul a dat mai multe ordine prin telefon trupelor sale, care luptau împotriva rușilor, la doar câțiva kilometri distanță.
Tocmai căzuse prima ninsoare în Donbas. Pământul este ud, drumurile, rupte, câmpurile sunt pline de noroi.
Când Hamas i-a atacat patria, pe 7 octombrie, s-a gândit pentru scurt timp dacă să se întoarcă acasă, recunoaște comandantul Batalionului Aidar.
„Mai întâi trebuie să facem curat în Ucraina”
Israelul este bine echipat. E nevoie de mine mai mult în Ucraina decât în Israel. Mai întâi trebuie să facem curat aici. Atunci putem avea grijă de mâna rusă în Israel.
Grigori Pivovarov:
Pivovarov mănâncă repede și fumează. Cineva ca el are puțin timp pentru distracție. Dacă are, atunci își pune muzică ori joacă Monopoly cu camarazii tăi.
„Evreul” a primit recent un premiu de la președintele Volodimir Zelenski pentru curajul său în luptă.
Rușii i-au surprins pe ucraineni cu noi și noi valuri de mobilizați. Muniția lor se epuizează. Dar Pivovarov nu cedează: „Trebuie să tăiem capul șarpelui odată pentru totdeauna. Nu este suficient să-i sperii puțin”.
„La începutul războiului ne-am făcut pur și simplu datoria și i-am ținut la distanță. Dar acum vrem să ne răzbunăm pentru tot ce ne-au făcut”, spune Pivovarov.
„Toți ar trebui să ne ajute să oprim acest iad aici, în Ucraina. Altfel, în curând te va devora și pe tine”, avertizează el.
Nu uitați: și Ucraina a fost neutră până în 2014. Apoi și-a dat seama ce fel de vecini sunt acolo. Și în curând aceștia ar putea fi și vecinii tăi.
Grigori Pivovarov:
„Rușii au degetele băgate în toate”
„De ce sunt aici și nu acasă, în lupta contra Hamas? Pentru că vreau să lovesc Rusia în inimă, nu doar să tai mâna rusă din Israel. Pentru că adversarul este același, rușii au degetele băgate în toate”.
După Maidan, în 2014, Pivovarov și-a făcut bagajele și și-a părăsit patria natală pentru Ucraina.
S-a alăturat Batalion Aidar, care a fost dislocat în cele mai dificile sectoare ale frontului de la izbucnirea războiului.
Printre membrii și liderii batalionului Aidar se numără și naționaliști ucraineni de extremă dreaptă.
Controversatul Batalion Aidar
Organizația pentru drepturile omului Amnesty International a raportat, chiar, despre crimele de război comise de Aidar, inclusiv răpirea, maltratarea și înfometarea civililor, care a fost folosită ca armă de război.
Unitatea a luat parte la războiul din estul Ucrainei, în 2014. A fost numită după râul Aidar din regiunea Luhansk, unde a fost desfășurată inițial.
Batalionul fost desființat în 2015 și reconstituit ca batalionul 24 separat de asalt al armatei ucrainene, înainte de a fi absorbit în Brigada 10 de asalt montan, în 2016.
Un alt baton de ciocolată, o privire la ceas. Apoi Pivovarov se ridică, își pune la loc echipamentul de luptă și dispare în frigul de gheață. Nimeni în acest iad nu își poate permite pauze lungi.