Sergentul de Stat Major Yonatan Yitzhak Samo, 21 de ani, care a murit în luptele cu teroriștii Hamas din Fâșia Gaza, a salvat șase pacienți, după ce organele i-au fost donate, la cererea sa. Printre altele, o fetiță de 8 luni și un băiețel de 10 ani au primit o nouă șansă viață, relatează Jerusalem Post și Walla News.
Yonatan, soldat în Batalionul 202 al Brigăzii de Parașutisti, a fost rănit grav în luptele din 8 noiembrie din Fâșia Gaza.
A fost transferat la Spitalul Beilinson din Petah Tikva, dar s-a stins după două zile. Tânărul soldat semnase un formular EDI pentru donarea de organe.
A semnat cardul EDI din proprie inițiativă. Într-o zi, mama lui a găsit formularul și l-a întrebat despre el, iar el i-a răspuns: „Da, am semnat de mult timp”. Prin urmare, nu a existat nicio ezitare dacă să-și doneze organele.
Eilat, tatăl lui Yonathan:
„A făcut totul cu înțelegere, angajament și dorință de a ajuta. O parte din el va continua să trăiască și să-i ajute pe alții, nu este nimic mai înălțător decât atât”, a adăugat părintele, în lacrimi.
„Mulțumită lui, mulți soldați au semnat carduri de donator de organe și mulți alții o vor face”, a adăugat Eilat Semo.
Centrul Național de Transplant a precizat că organele lui Yonathan au salvat 6 pacienți:
inima lui a fost transplantată la un bărbat de 46 de ani,
plămânii - la un bărbat de 36 de ani,
ficatul - la un bărbat de 51 de ani,
lobul său hepatic a salvat viața unei fetițe de 8 luni,
unul dintre rinichii lui a fost tranplantat la un băiețel de 10 ani,
celălalt rinichi a ajuns la un pacient de 50 de ani.
Yonathan era fiul cel mare al lui Eliat și Moshe. În total, cei doi soți din din Keremi Tzur aveau 5 copii.
Nu este singurul caz. Locotenentul Roey Nahari și soldatul Amchai Rubin, ambii de 23 de ani, au murit în atacurile teroriștilor Hamas. Familiile au respectat decizia lor de a-și dona organele, oferind o nouă șansă la viață pentru 9 israelieni, inclusiv un copil de 8 ani, care așteptau un transplant, scriu, în două povești emoționante, publicațiile israeliene Yedioth Ahronoth și Mako.