Un tânăr în vârstă de 30 de ani a murit subit la scurt timp după ce a intrat într-o casă de pariuri sportive din centrul orașului Constanța, sâmbătă seară, după ora 19.00, a relatat Antena 3.
Oamenii care se aflau în interior au povestit că bărbatul nici nu a apucat să se așeze la o masă, când i s-a făcut rău, apoi s-a prăbușit. Imediat, o angajată a casei de pariuri a sunat la 112 și cerut și sprijinul firmei de pază.
La faţa locului au fost trimise două echipaje de salvare, dar tânărul a fost declarat decedat. Trupul bărbatului a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei și pentru stabilirea cauzei morții.
Martorii au susținut că nu era prima oară când tânărul venea să joace la pariuri sportive și că acesta suferea de mai multe afecțiuni, printre care și diabet.
Libertatea a cerut un punct de vedere Poliției Constanța și îl va publica după ce îl va primi.