Un polițist în vârstă de 23 de ani și-a pierdut viața marți de dimineață într-un teribil accident pe DN 55, în localitatea Bratovoiești, din Dolj. Mașina pe care o conducea a intrat pe contrasens și s-a izbit de un microbuz, relatează portalul de știri locale Euro Oltenia.
Tânărul agent lucra la un post de poliție din Dolj și se ducea la serviciu când și-a pierdut viața pe șoseaua dintre Craiova și Bechet.
Potrivit IPJ Dolj, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Dolj au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier în localitatea Bratovoești. Un tânăr de 23 de ani, din municipiul Craiova, conducea un autoturism pe DN 55, iar din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers.
Tânărul a intrat pe sensul opus de deplasare și a intrat în coliziune cu un microbuz condus de un bărbat, de 56 de ani. În urma evenimentului a rezultat decesul șoferului de 23 de ani, din municipiul Craiova, a mai anunțat IPJ Dolj.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc accidentul rutier. Potrivit ISU Dolj, alte două persoane au fost rănite, dar au refuzat transportul la spital.