În general, atunci când își doresc să plece într-o vacanță sau într-un city-break, unii turiști români își planifică de obicei călătorii în mari capitale europene pentru a vizita principalele obiective turistice sau pentru shopping. De asemenea, alții preferă să meargă la ski în Austria sau în Elveția, însă parcă tot câteva zile de relaxare pe una dintre plajele europene este de preferat, mai ales că, în această perioadă, în România temperaturile au scăzut semnificativ, în unele regiuni ajungând la zero grade Celsius pe timpul nopții.
Poți face plajă în Europa și în noiembrie
Mulți dintre români au reușit să-și petreacă vacanța de vară fie pe litoralul românesc al Mării Negre, fie în diferite destinații exotice din Europa și din lume. Sunt unii care, însă, din diverse motive, nu au apucat să plece în concediu în acest an și ar dori să o facă în cursul acestei luni într-un loc care să le permită să savureze un cocktail pe plajă sub razele calde ale soarelui și să se poată bălăci în mare sau în ocean.
Deși ai fi tentat să crezi că în această lună nu poți face plajă, ei bine, trebuie să știi că pe Bătrânul Continent sunt destule destinații unde încă poți să te mai bucuri de razele soarelui și mai poți face baie în mare sau în ocea, fără să fie nevoie să zbori mii de kilometri pentru a ajunge în cine știe ce insulă exotică pentru asta. În cazul în care te numeri printre cei care au impresia că vara a trecut prea repede pe lângă ei și nu ai avut timp să stai la plajă și ți-ai propus să evadezi în luna noiembrie către locuri unde sunt încă temperaturi de vară, în cele ce urmează îți vom oferi câteva sugestii de destinații unde soarele nu se dă bătut în fața toamnei.
Avantajele unui sejur la mare în noiembrie
În ciuda stereotipurilor legate de vacanțele la mare petrecute în sezonul estival, luna noiembrie poate să ofere o experiență de neuitat pentru cei care aleg să se relaxeze la soare pe țărmurile europene în această perioadă. Un sejur la mare în noiembrie într-o destinație din Europa oferă o serie de avantaje, de la atmosfera liniștită și relaxantă până la ofertele de care poți beneficia.
În primul rând, în această perioadă, majoritatea destinațiilor de vacanță de pe litoral nu sunt atât de aglomerate și zgomotoase ca pe timpul verii. Practic, plajele sunt mai puțin populate, iar atmosfera devine mai liniștită, mai intimă și mai relaxantă, „ingredientele” unui sejur perfect. Apoi, peisajele de toamnă pe care le oferă litoralul în noiembrie reprezintă un alt motiv să mergi la mare în această lună, iar răsăriturile și apusurile de soare pot oferi priveliști de neuitat, în timp ce marea calmă completează un tablou perfect. În plus, condițiile meteorologice sunt ideale. În general, temperaturile sunt de circa 23-24 de grade în aer și de 20-21 de grade în apă.
Un alt avantaj este reprezentat de tarifele mai accesibile la cazare și la transport în această perioadă, în timp ce cererea pentru biletele de avion scade, ceea ce se traduce de asemenea prin prețuri mai mici. Ofertele la companiile aeriene low-cost sunt mult mai generoase în această lună, mai ales când vine vorba despre destinaţii care în sezonul de vară sunt greu accesibile din punct de vedere financiar. Nu în ultimul rând, o altă atracție pentru cei care aleg să plece în vacanță la mare în luna noiembrie este posibilitatea de a practica sporturi nautice într-un cadru mai liniștit. Deși apa poate fi mai rece decât în sezonul estival, pasionații de sporturi nautice se pot bucura de condiții mai bune, mai ales dacă doresc să practice surf sau scufundări.
Cele mai bune destinații unde poți face plajă în noiembrie
O călătorie de vacanță în afara graniţelor ţării, într-o destinație unde poți să faci plajă și baie în luna noiembrie, presupune, ca de obicei, o documentare atentă, precum şi o atenţie sporită în ceea ce privește ofertele de care poți beneficia la biletele de avion, dar și la cazare, inclusiv cele de tip „last minute”. Documentarea ar trebui să înceapă prin accesarea site-ului Sea Temperature, care îţi oferă informații exacte referitoare la temperatura apei mării în peste 7.000 de destinații din 200 de ţări. În cele ce urmează îți prezentăm câteva dintre cele mai populare destinații
Insula Rodos (Grecia)
În cea mai mare și cea mai estică insulă dintre insulele arhipelagului Dodecanez din Marea Egee luna noiembrie vine cu temperaturi blânde, de vară târzie, potrivit site-ului Europe in Winter. Renumită pentru istoria sa bogată și pentru soarele care „stă” pe cer tot timpul anului, insula elenă capătă un farmec deosebit în această perioadă, fiind mai liniștită, însă nu mai puțin atrăgătoare. Temperatura medie în noiembrie, atât în aer, cât și în apă este de 20 de grade Celsius.
Azore (Portugalia)
Insulele Azore, un arhipelag de nouă insule vulcanice din Atlanticul de Nord, au o „primăvară veșnică” și se numără printre cele mai populare destinații din Europa unde poți face plajă în noiembrie. Un adevărat paradis nealterat, Azore se distinge prin peisajele luxuriante deosebite, care se transformă subtil în cursul lunii noiembrie. Este posibil ca faimoasele hortensii de aici să dispară, însă flora endemică continuă să dea un plus de culoare plajelor din regiune. Cele mai populare insule sunt São Miguel și Terceira. Temperatura medie este de 19 grade Celsius, atât în aer, cât și în apă.
Insulele Canare (Spania)
Cu temperaturi de peste 20 de grade pe tot parcursul lunii noiembrie, insulele din Atlantic, în apropiere de Maroc, reprezintă o altă opțiune pentru a face plajă în această perioadă din an. De fapt, când spui Canare, spui Tenerife și temperaturi blânde 12 luni pe an. Aici, își dau întâlnire marea și muntele, respectiv plajele vulcanice cu nisip negru, așa cum este Cofete. De asemenea, jungla de aici, unică în Europa, fac din acest loc o destinație extrem de ofertantă. Soarele este ceva mai blând decât în lunile de vară (24 de grade Celsius), însă apa e încă atrăgătoare atât pentru cei pasionați de a înota, cât și pentru amatorii de sporturi nautice, având 20 de grade.
Sardinia (Italia)
În inima Mării Mediterane, Sardinia este cea de-a doua insulă din regiune ca mărime și este, totodată, renumită pentru coastele sale uimitoare și apele de o culoare turcoaz unică. Plajele de aici se transformă în această perioadă din an în niște locuri liniștite, neaglomerate, care oferă pesiaje foarte pitorești. Pentru cei care doresc să se bronzeze în noiembrie pot face acest lucru pe plaja La Pelosa, o adevărată bijuterie printre numeroasele plaje de pe insulă, în timp ce amatorii de plimbări se pot bucura de priveliști uluitoare asupra Mării Mediterane de pe stâncile de la Capo Caccia. Temperata medie în această perioadă este de 17 grade, în timp ce în apă sunt 18 grade.
Sicilia (Italia)
Această insulă este situată în vârful „Cizmei” pe care o formează Peninsula Italică, foarte aproape de Tunisia, și este locul unde se află cel mai înalt vulcan activ al Europei, Etna, relatează site-ul CN Traveller. Sicilia este o insulă muntoasă cu peisaje marcate de secole de defrișări, fiind locul perfect pentru o vacanță de neuitat. Temperaturile sunt prietenoase la sfârșit de toamnă și pot ajunge chiar până la 22-23 de grade Celsius. Mai mult decât atât, în prima parte din noiembrie, Cefalu și Taormina sunt destinații de vacanță pe care ți le recomandăm în cazul în care dorești să mai prinzi câteva zile cu soare în luna noiembrie.
Antalya (Turcia)
După cum știm cu toții, însorita Antalya este una dintre destinațiile preferate ale turiștilor români. Spre deosebire de sezonul estival, când este super aglomerată, stațiunea turcă situată la poalele munților Taurus, pe litoralul Mării Mediterane, devine mult mai accesibilă în prima parte a lunii noiembrie, ceea ce face ca un sejur în această regiune să fie o adevărată afacere în această perioadă a anului. Prețurile la hotelurile de 5 stele în regim „all-inclusive” sunt mai accesibile comparativ cu perioada de vară. Un alt argument în favoarea unui sejur la Antalya în luna noiembrie îl reprezintă, evident, vremea, care este în general senină, cu temperaturi de 22-23 de grade Celsius și o apă de mare excelentă pentru baie, având 20-21 de grade.
Malta
O altă regiune din Europa unde te mai poți bucura de o zi relaxantă de plajă în cea de-a unsprezecea lună a anului este Malta. În capitala La Valleta, pe durata întregii luni noiembrie, temperatura apei are o medie de 21-22 de grade Celsius. Această țară a fost cotată drept al treilea cel mai bun loc din lume pentru scufundări în noiembrie, iar turiștii vor avea ocazia să înoate „cot la cot” cu peștii și să admire numeroasele recifuri de corali. În ultima lună din toamnă, temperatura medie a apei mării este de circa 21 de grade aici.
Cipru
Dacă nici una dintre destinațiile prezentate anterior nu te-au convins, atunci poți să optezi pentru un zbor scurt cu o companie low-cost spre Cipru, care reprezintă cu siguranță o alternativă de luat în calcul. Cea mai populară regiune de aici este Ayia Napa sau Agia Napa, o stațiune turistică situată în extremitatea estică a coastei de sud a țării, un loc care se remarcă prin peisaje superbe, unde vremea este senină și plăcută, cu o temperatură medie a apei de 23-24 de grade, ideală pentru a face baie. De asemenea, în această perioadă din an, stațiunea nu este aglomerată ca în sezonul estival, iar plaja din Ayia Napa oferă numeroase oportunități de scufundări, snorkeling și surf.
Vezi şi alte destinaţii de călătorie pentru luna noiembrie!