Autoritățile sanitare palestiniene afirmă că tancurile înconjoară zona din apropierea spitalului Al Helo, unde cel puțin 12 copii se află în incubatoare, potrivit Reuters. Medicii au declarat că locul a fost bombardat.
Imaginile video obținute de Reuters arată că saloanele și paturile spitalului sunt acoperite de moloz.
„Este timpul să-i mutăm, deoarece orașul Gaza a devenit din nou o zonă de luptă, dar unde să-i mutăm? Nu există niciun loc sigur unde să-i ducem”, a declarat pentru Reuters purtătorul de cuvânt al UNICEF, Ricardo Pires.
Autoritățile israeliene nu au răspuns imediat la solicitarea de comentarii.
Evacuarea bebelușilor, mulți dintre ei nou-născuți, va însemna mutarea lor în cărucioare improvizate, înveliți în pături, cu rezervoare portabile de oxigen și perfuzii, a spus Pires. Totuși, ei ar putea fi expuși la infecții, temperaturi variabile sau epuizarea rezervelor în timpul transferului....