Unii își dau viața pe front, alții își cumpără certificate de handicap și merg la sala de sport în mașini de sute de mii de euro. Apelul unui important jurnalist de la Kiev către ucraineni

acum 9 luni 49

Anul 2024 va fi crucial pentru Ucraina în contextul reducerii sprijinului occidental, alegerilor într-o serie de state ale lumii, oboselii de război în creștere, crizei de muniție și de resurse umane în armata ucraineană, scrie pe pagina sa de Facebook Mykhailo Tkach, un important jurnalist de investigație de la Kiev.


Ziaristul publicației Ukrainska Pravda îi îndeamnă pe ucraineni să nu mai fie dominați de iluzii și să nu creadă în miturile politice despre o victorie rapidă asupra Rusiei, care se va întâmpla de la sine, „cu mâna altora” și fără implicarea lor directă. 


„Va trebui să ne bazăm tot mai mult pe propriile noastre puteri, să devenim mai tari”, scrie jurnalistul, amintind de corupția din țara sa și de indiferența inexplicabilă a unor concetățeni aflați departe de zona confruntărilor militare.


În timp ce unii își dau viața pentru viitorul țării, alții au obținut un certificat de încadrare în grad de handicap, oferind mită 7.000 de dolari, scrie jurnalistul. Aceștia se odihnesc și își parchează Range Rover-ul de sute de mii de euro lângă sala de sport. „Când și în ce mod vor înțelege acești oameni care este prețul real plătit pe front pentru posibilitățile lor?”, se întreabă Mykhailo Tkach.


Propaganda nu poate fi bătută cu o altă propagandă


Jurnalistul Mykhailo Tkach | fotografie de Dmytro Larin

Autorul unor investigații celebre, publicate de Ukrainska Pravda și citate de Libertatea, despre cum a ajuns Viena unul dintre cele mai „rusești orașe din Europa”, cu politicieni, oligarhi pro-Putin și crimă organizată care se simte în confort în Austria sau despre distracțiile oligarhilor ruși, în plin război împotriva Ucrainei, în Alpii francezi, unde chiria unei cabane costă 150.000 de euro pe săptămână, Mykhailo Tkach îi îndeamnă pe ucraineni să se mobilizeze într-un efort final pentru a nu-și pierde statul.


„Noi știm că Rusia se bazează în războiul ce-l poartă împotriva noastră pe diverse invenții despre naziști. Dar mai trebuie să înțelegem că invențiile rusești nu pot fi învinse cu ajutorul altor invenții”, subliniază jurnalistul, menționând că în Ucraina încă se crede, absolut nefondat, într-o victorie rapidă, într-o armată rusă slabă și într-o minune pe front.


Cu cât orașele ucrainene se află mai departe de front, cu atât oamenii sunt mai mult dominați de ideea că cineva acolo, într-un anumit mod, va reuși să obțină victoria.


Mykhailo Tkach:

Ruptura dintre front și restul țării


Rusia le amintește zilnic ucrainenilor că războiul este aproape de ei, bombardând obiective civile și militare, în caz contrar o parte a societății ar fi uitat de eroii care o apără, notează jurnalistul.


Dacă nu era bombardat întregul teritoriu al Ucrainei, oare în cât timp partea societății scutită de mobilizare sau cea care și-a cumpărat libertatea, începea să perceapă războiul cu Rusia la fel ca pe cel din Orientul Apropiat?


Mykhailo Tkach:

Această ruptură foarte mare dintre front și restul țării ar putea să o coste scump pe Ucraina. „Ruptura nu poate să nu fie observată de militarii care au câștigat acest timp pentru civili, plătind cu sânge”, arată jurnalistul.


Dacă ucrainenii care se află departe de front nu se vor trezi și nu se vor mobiliza, Rusia va reuși să distrugă Ucraina în 2024, dar nu se va opri, ci va merge mai departe, avertizează Mykhailo Tkach.


„Această stare de fapt nu este o prognoză, ci o realitate. Pentru că ofensiva rusă care se desfășoară acum este ca un tren de marfă care se îndreaptă direct spre noi cu viteză maximă. Și acea parte a căilor ferate în care ne aflăm acum este țara noastră. Acest tren a parcurs deja o parte din drum și a trecut peste oamenii noștri. Nu există opțiunea să ne dăm la o parte, pentru că trenul se va opri în Polonia”, scrie jurnalistul.


Civilii sunt invitați să vină în ajutorul militarilor


Jurnalistul îi îndeamnă pe ucraineni să se trezească din realitatea paralelă în care trăiesc, să iasă din cercurile psihologice vicioase create de Rusia.


Dacă în anul 2024 ucrainenii care nu se află pe front nu vor sprijini militarii, nu se vor înrola în armată sau nu o vor ajuta, Ucraina va intra în cele mai sumbre scenarii. „În ultimii doi ani, oamenii de pe front au fost apărători de nădejde ai celor aflați mai departe. În cel de-al treilea an al invaziei la scară largă, deja civilii trebuie să-și demonstreze sprijinul pentru cei din zona frontului”, este convins Mykhailo Tkach.


El mai arată că populismul și corupția sunt o barieră internă care trebuie depășită urgent. „Certurile, luptele interne, refuzul de a vedea lucrurile real și de a fi responsabili, căutarea unor soluții simple pentru probleme complexe, populismul, neadevărul, oboseala, disperarea ne-au infectat din interior”, consideră Tkach.


Ucraina înăsprește legislația în domeniul mobilizării pe fundalul crizei de resurse umane


Despre fracturile apărute în Ucraina a scris, în aprilie 2023, și parlamentara Viktoria Siumar. „Lumea mea e divizată. Am impresia că sunt două Ucraine. Una are cafea gustoasă în fiecare dimineață, restaurante seara, mașini scumpe. Cealaltă Ucraină trece cu greu prin ploi, pentru că tranșeele sunt umede și pline de noroi. Acolo nu pot fi evacuați răniții, pentru că tehnica cu roți nu poate ajunge, iar blindate cu șenilă sunt foarte puține. De aceea, soldații răniți sunt condamnați la moarte”, a afirmat parlamentara, fostă jurnalistă la o serie de publicații importante de la Kiev.


Ea susținea, acum un an, că Ucraina trebuie să-i încurajeze și să-i sprijine mai mult pe militarii săi, pentru că luptători voluntari, cei care au plecat pe front în primele zile ale războiului, sunt tot mai puțini.


La finele anului trecut, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că armata a cerut mobilizarea a 450.000-500.000 de soldați suplimentari. Parlamentul de la Kiev va dezbate la mijlocul acestei luni o nouă lege a mobilizării pentru a simplifica procesul de recrutare în armată. 


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/unii-isi-dau-viata-pe-front-altii-isi-cumpara-certificate-de-handicap-si-merg-la-sala-de-sport-in-masini-de-sute-de-mii-de-euro-apelul-unui-important-jurnalist-de-la-kiev-catre-ucraineni-4770184

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.