Uniunea Europeană își pregătește represaliile dacă discuțiile cu SUA eșuează și nu va putea evita tarifele vamale americane. Comisia Europeană a amenințat joi că va impune taxe pe importuri americane în valoare de 95 de miliarde de euro, inclusiv pentru mașini și avioane, dacă negocierile cu Washingtonul privind eliminarea tarifelor impuse de Donald Trump eșuează.
Executivul european a anunțat tot joi și lansarea „unei consultări publice” privind o listă extinsă de produse fabricate în Statele Unite, care ar putea fi vizate de taxele vamale europene. Aceasta include echipamente electrice, baterii, aparate electrocasnice, precum și produse agricole (fructe, legume) sau agroalimentare, cum sunt băuturile spirtoase, inclusiv vinul și whisky bourbon.
Comisia Europeană va contesta suprataxele americane la OMC
Comisia Europeană a informat, de asemenea, că va depune „în curând” o cerere de consul...