Comisia Europeană a anunțat sâmbătă seară, 30 decembrie, că salută decizia luată în unanimitate de Consiliul European, aceea ca România și Bulgaria să intre în spațiul Schengen „începând cu eliminarea controalelor la frontierele aeriene și maritime în martie 2024”.
Aderarea celor două țări va stimula călătoriile, comerțul și turismul și va consolida și mai mult piața internă, a transmis instituția condusă de Ursula von der Leyen.
Comisia a precizat că discuțiile pentru eliminarea controalelor la frontierele terestre vor continua anul viitor.
„Decizia de astăzi marchează un moment istoric pentru Bulgaria și Romania. Este o zi de mare mândrie pentru cetățenii români și bulgari. Începând cu luna martie, vor putea să traverseze liber frontierele maritime și aeriene interne, fără a se supune controalelor la frontiere. Este un pas major înainte pentru cele două țări și pentru spațiul Schengen, în ansamblul său. Adresez felicitările mele Bulgariei și României: această mare realizare a fost posibilă grație eforturilor, angajamentului și perseverenței de care ați dat dovadă. Datorită dumneavoastră, spațiul Schengen va deveni și mai puternic, în beneficiul tuturor cetățenilor europeni”, a spus președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat în seara zilei de 27 decembrie că eliminarea controalelor la granițele aeriene și maritime pentru România va avea loc în martie 2024. Șeful Guvernului nu a precizat când se vor ridica și frontierele terestre, dar surse guvernamentale au spus pentru Libertatea că acest lucru nu va avea loc mai devreme de 2025.
Ce a cerut Austria pentru Air Schengen
Premierul Marcel Ciolacu a spus pe 9 decembrie că Austria „şi-a flexibilizat poziţia” referitoare la Schengen și a acceptat să se ridice graniţele aeriene pentru România. Decizia nu s-a referit însă și la frontierele terestre, pentru că România nu este oficial membră Schengen.
Viena a pus și trei condiții principale pentru Air Schengen: întărirea în continuare a securității la frontierele externe ale Uniunii Europene, creșterea controalelor la frontierele România-Bulgaria și Ungaria-România și acceptarea de către Bulgaria și România a migranților aflați în Austria, mai ales afgani și sirieni.
Premierul Bulgariei a respins din start condițiile impuse de Austria pentru „Air Schengen”, considerându-le „absolut inacceptabile”. La rândul său, președintele Klaus Iohannis a spus pe 13 decembrie că nu crede că Austria va ceda curând în privința intrării complete în Schengen. „Mai e cale lungă, e nevoie de multe negocieri”, a transmis șeful statului, aflat la Bruxelles.
Austria a blocat aderarea României la Schengen în decembrie 2022, în Consiliul JAI de la Bruxelles. Viena a adus drept argument criza migranților. Olanda a votat atunci împotriva admiterii Bulgariei, care a fost însă cuplată cu România, cele două țări fiind evaluate împreună. Pe 21 decembrie 2023, Olanda a anunțat că renunță oficial la vetoul impus Bulgariei.