Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi-a reafirmat duminică poziţia sa puternic proisraeliană în conflictul din Fâşia Gaza, în pofida criticilor unui grup din rândurile propriilor săi funcţionari care au acuzat-o într-o scrisoare că manifestă o atitudine părtinitoare, ea răspunzându-le acestora tot printr-o scrisoare, relatează agenţia spaniolă de presă EFE şi publicaţia Politico, potrivit Agerpres.
Aproximativ 800 de funcţionari europeni i-au trimis săptămâna trecută o scrisoare neobişnuită şefei executivului comunitar, după ce, într-un discurs susţinut joi la Washington, ea a omis să menţioneze sprijinul UE faţă de crearea unui stat palestinian, în condiţiile în care susţinerea soluţiei cu două state (israelian şi palestinian) este poziţia oficială a UE pentru o soluţie de pace în Orientul Mijlociu.
Semnatarii scrisorii menţionează că nu recunosc „valorile UE în aparenta indiferenţă arătată de instituţie (Comisia Europeană n.red) faţă de masacrele împotriva civililor în Fâşia Gaza, care încalcă drepturile omului şi dreptul umanitar internaţional".
Răspunsul șefei Comisiei Europene
În replică, Ursula von der Leyen le-a răspuns acestora tot printr-o scrisoare, în care afirmă că s-ar putea ca unii dintre ei „să se vadă afectaţi de această criză la nivel personal".
„Doresc să vă asigur că Europa a fost întotdeauna de partea umanităţii şi a drepturilor omului. Colaborăm cu comunitatea internaţională pentru a garanta respectarea dreptului umanitar internaţional. Ne intensificăm eforturile pentru a furniza ajutor umanitar de urgenţă civililor afectaţi de acest război", a indicat preşedinta Comisiei Europene.
„Ne vom continua eforturile, împreună cu partenerii noştri, pentru a contribui la obţinerea stabilităţii şi a unei păci durabile în regiune, pe baza soluţiei cu două state", a adăugat Ursula von der Leyen.
Totuşi, într-un nou discurs, susţinut duminică la organizaţia de tineret a grupului politic al formaţiunilor germane Uniunea Creştin-Democrată şi Uniunea Creştin-Socială (CDU/CSU), Ursula von der Leyen nu a făcut nici de această dată vreo referire la soluţia cu două state, pledând în schimb pentru „solidaritate faţă de Israel", dar a apreciat că această ţară trebuie să se apere în faţa Hamas „conform dreptului internaţional".
Mai mult, la fel ca în discursul susţinut la Washington, ea a comparat situaţia Israelului faţă de Hamas cu cea a Ucrainei faţă de agresiunea rusă. „Toate aceste conflicte au un lucru în comun: lupta între cei care doresc pace, echilibru, libertate şi cooperare, şi aceia care nu doresc nimic din toate acestea pentru că vor să profite de pe urma haosului şi dezordinii", consideră Ursula von der Leyen.
Aceste afirmaţii ale șefei Comisiei Europene pot fi însă controversate, întrucât, deşi Israelul se apără în faţa agresiunii brutale a teroriştilor Hamas, politica israeliană de colonizare a teritoriilor palestiniene nu poate fi calificată ca fiind tocmai echilibrată sau în interesul păcii şi cooperării, notează Politico.
Foto: Profimedia Images
Urmărește LIVETEXT: „436 de oameni uciși, în ultimele 24 de ore”, anunță Fâșia Gaza, în timp ce Israel spune că a lovit 320 de ținte teroriste