USR va avea patru ministere în noul guvern condus de Ilie Bolojan. Partidul va prelua portofoliile Apărării, Externelor, Economiei și Mediului, relatează News.ro.
Ionuț Moșteanu, liderul deputaților USR, este propus pentru funcția de ministru al Apărării. La Externe, favorită ar fi deputatul Oana Țoiu. Președintele Nicușor Dan și-ar fi dat acordul pentru ambele numiri.
Pentru Ministerul Economiei, doi parlamentari USR sunt în competiție: Claudiu Năsui și Radu Miruță. Năsui beneficiază de sprijinul lui Vlad Voiculescu, liderul USR București. Diana Buzoianu, președinta Comisiei de Mediu din Camera Deputaților, va prelua Ministerul Mediului.
Sâmbătă, Congresul USR urmează să valideze alegerea lui Dominic Fritz ca președinte al partidului. După acest pas, conducerea va vota pentru intrarea la guvernare și va finaliza lista miniștrilor.
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat oficial pe Ilie Bolojan, președintele interimar al PNL, pentru funcția ...